#Război Ucraina-Rusia

Brașovul, solidar cu Ucraina. Literele de pe Tâmpa vor fi iluminate în culorile steagului statului

24 februarie 2022 20:55   Național
Ultima actualizare:

Allen Coliban, primarul municipiului Brașov, a anunțat, joi, 24 februarie, după atacul Federației Ruse, că în semn de solidaritate cu Ucraina, în seara de joi spre vineri, atât clădirea primăriei, cât și literele de pe Tâmpa vor fi luminate în culorile steagului acestei țări.

Coliban a făcut acest anunț prin intermediul unui mesaj, publicat pe pagina sa personală de Facebook. Primarul Brașovului a explicat că a fost făcut acest gest în semn de solidaritate cu situația din Ucraina.

Brașovul, solidar cu Ucraina

În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, în această seară literele şi clădirea primăriei vor fi iluminate în culorile steagului acestei ţări. Îmi exprim speranţa că răspunsul Uniunii Europene şi al întregii comunităţi internaţionale va fi pe măsura agresiunii ruse.

Suntem alături de poporul ucrainean în lupta lor pentru integritatea statală, pentru prezentul şi viitorul pe care şi le-au ales”, a scris Allen Coliban. 

De asemenea, edilul a precizat că în cazul în care va fi nevoie, refugiații din Ucraina vor putea fi găzduiți și în municipiul Brașov. „Dacă situația o va cere, Brașovul are capacitatea și va asigura condiții pentru potențialii refugiați din Ucraina”, a subliniat Allen Coliban.

Reacția primarului municipiului Brașov vine în contextul în care Federația Rusă a atacat joi, 23 februarie, Ucraina, ținta fiind bazele aeriene ucrainene și orașele importante, printre care și Capitala Kiev. De asemenea, forțele terestre au trecut granița, inclusiv din Crimeea și Belarus.

Ucraina, atacată joi de către Federația Rusă. Unde se poziționează România

Lucian Bode, ministrul de Interne, a transmis, joi, că România va acorda sprijin cetăţenilor şi autorităţilor din Ucraina, inclusiv în contextul „fluxului de refugiați”. Sute de civili au fugit din calea războiului și așteaptă ore în șir la granițele cu România pentru a putea intra în țară.

Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința CSAT, precizând că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o „operațiune militară specială” în Ucraina. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa. Kievul este în prezent sub o alertă de atac aerian, în timp ce forțele ucrainene au pierdut controlul mai multor baze și aeroporturi militare, dar și a zonei Cernobîl. Președintele SUA Joe Biden a anunțat noi sancțiuni dure pentru Rusia, condamnând ferm atacul asupra Ucrainei.  

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!   

Mai multe