Care categorie de români va primi 1.500 de euro din partea statului. Banii vor intra în curând în cont

29 mai 2024 10:10   Național

În perioada următoare, unii români o să primească 1.500 de euro. Este vorba despre fermierii care s-au înscris în Programul Tomata. Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, spune că anul acesta beneficiază de acest ajutor peste 25.000 de persoane.

1.500 de euro în conturile fermierilor

Programul Tomata aduce 1.500 de euro în conturile fermierilor. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, spune că Programul Tomata pentru anul 2024 se îndreaptă spre un nou record în ceea ce privește numărul de beneficiari. În timp ce anul trecut au fost în jur de 22.000 de legumicultori care au beneficiat de ajutorul de minimis, numărul celor înscriși anul acesta depășește 25.000.

Florin Barbu consideră că succesul programului se datorează și modificărilor aduse acestuia, în special în ceea ce privește acordarea a 50% din valoarea ajutorului încă de la început, pentru înființarea culturilor.

Ce a declarat ministrul Agriculturii 

„Și anul acesta este un record. Anul trecut am avut 22.600 de dosare depuse pe programul tomata în spații protejate, anul acesta s-au depus 25.600 de dosare. Suntem într-o creștere accentuată și încurajarea vine și din momentul în care am speculat cadrul Ucraina și am putut da fermierilor o sumă de 1.500 de euro pentru a-și înființa culturile, iar diferența de 1.500 de euro o vom da în luna septembrie, atunci când vor demonstra cu facturi de valorificare”, a precizat Barbu, într-un interviu la Prima News.

Totodată, șeful MADR susține că, începând de anul viitor, se dorește diversificarea programului tomata, astfel încât ajutorul să fie acordat pentru toate legumele cultivate în spații protejate, cu condiția ca jumătate din suprafață să fie cultivată cu tomate.

Despre ce ajutor este vorba

Fermierii care se ocupă de cultivarea legumelor în sere pot primi un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați cultivați. Ajutorul este oferit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Se întâmplă prin intermediul programului destinat culturii de tomate.

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale îi informează pe cultivatorii de legume că solicitările pentru programul destinat culturii de tomate trebuie depuse la Direcțiile Agricole Județene. Sumele urmează să fie acordate în două tranșe.

Ce alte subvenții sunt luate în calcul 

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a confirmat că se lucrează la implementarea unei noi subvenții destinate fermierilor din domeniul legumicol, cu accent pe producătorii de ceapă. Aceasta va fi similară cu subvenția de care se bucură, în prezent, cultivatorii de usturoi.

Conform informațiilor oficiale, aceste fonduri constituie ajutoarele naționale tranzitorii finanțate din fonduri europene. Aceste sume vor fi distribuite către peste 550.000 de fermieri din sectorul vegetal și către 200.000 de fermieri din sectorul zootehnic.

Mai multe