Caz ireal într-un bloc din România. Au rămas fără apă, după ce administratorul a fugit cu banii. Ce sumă a furat
Polițiștii din municipiul Bacău, mai precis agenții de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au încheiat ancheta în cazul administratora unei asociații de locatari, care este acuzată de delapidare.
În luna aprilie 2022, proprietarii și locatarii unui imobil din municipiul Bacău au sesizat polițiștii cu privire la faptul că le-ar fi fost sistată alimentarea cu apă curentă, deși ar fi achitat cheltuielile de întreținere pentru perioada 2020-2022.
Agenții de la criminalite economică au cerut efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă banii încasați de către asociație au fost legal gestionați sau au fost însușiți pe nedrept de vreun reprezentant al acesteia.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, furnizorul de apă ar fi sistat alimentarea cu apă curentă pentru imobilul respectiv, întrucât asociația de proprietari nu ar fi achitat un debit în valoare de 222.500 de lei aferent perioadei 2020-2022”, spun reprezentanții IPJ Bacău.
Cercetările au fost extinse
Având în vedere că exista suspiciunea rezonabilă a comiterii infracțiunii de delapidare, polițiștii de la economic au extins cercetările în acest caz.
„În urma tuturor activităților specifice desfășurate a rezultat că, în perioada 2015-2022, o femeie de 54 de ani, din municipiul Bacău, în calitate de administrator al asociației arondate imobilului din localitate și-ar fi însușit pe nedrept banii încasați de la proprietarii și locatarii acestui imobil, fapt ce a produs un prejudiciu în valoare de aproximativ 412.400 de lei”, au stabilit anchetatorii, citați de adevarul.
Dosarul penal a fost înaintat de polițiști Parchetului cu propunere de trimitere în judecată a femeii.
Administratorul poate fi acuzat de delapidare, posibilitatea ca o persoană să fie subiect activ al infracțiunii de delapidare nedepinzând de natura contractului care stă la baza relațiilor cu asociația de proprietari sau locatari, dacă respectiva persoană are și atribuții de administrare sau gestionare cu privire la sumele de bani ori alte bunuri aparținând asociației respective care pot fi calificate ca relații de serviciu, se precizează în Codul Penal.