Eliberarea lui Cioacă, refuzată. Cât mai are de stat în spatele gratiilor

Cristian Cioacă a ratat o nouă încercare de eliberare condiţionată. Judecătoria Piteşti a respins, la 19 iulie, propunerea de eliberare condiţionată a fostului poliţist, după cum informează adevarul.ro. 

 Cioacă a executat  peste 10 ani din pedeapsă. FOTO: Adevarul.ro
Cioacă a executat peste 10 ani din pedeapsă. FOTO: Adevarul.ro

Cristian Cioacă a stat peste 10 ani la închisoare din pedeapsa de 16 ani şi 8 luni pe care a primit-o pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, al cărei cadavru n-a fost găsit niciodată. Deşi executarea pedepsei urmează să expire abia la data de 2 august 2028, fostul poliţist vrea să fie liber pentru că a ispăşit trei pătrimi din pedeapsă. A fost a doua cerere de eliberare condiţionată depusă de acesta în anul 2023, ambele fiind respinse. De data aceasta, el fusese propus pentru eliberare condiţionată de Comisia Penitenciarului Mioveni (Argeş), însă instanţa a respins cererea, considerând că nu au fost îndeplinite în totalitate cerinţele. Unul dintre motivele care au condus la această decizie este faptul că deţinutul nu a plătit nici un ban din despăgubirile civile datorate familiei Elodiei Ghinescu. După cum informează „Adevărul”, hotărârea Judecătoriei Piteşti nu e definitivă şi a fost deja contestată de Cristian Cioacă. Dacă apelul acestuia va fi respins, atunci următoarea cerere de eliberare condiţionată va putea fi făcută după data de 10 noiembrie 2023. 

image

Cadavrul nu a fost găsit niciodată

„Deţinutul a dovedit de-a lungul timpului nepăsare atât faţă de memoria victimei, prin neasumarea faptelor sale, cât şi faţă de victimele colaterale, prin faptul că nu a depus minime diligenţe de diminuare a consecinţelor infracţiunilor săvârşite, prin achitarea fie şi parţială a despăgubirilor civile la care a fost obligat faţă de familia victimei (fiul minor al acesteia şi al inculpatului, mamă, frate), cu toate că din caracterizarea depusă la dosar reiese că persoana condamnată a beneficiat de sprijin financiar pe tot parcursul executării pedepsei, realizând totodată venituri şi ca urmare a muncii prestate în penitenciar (...), astfel că, în opinia instanţei avea posibilitatea de a achita cel puţin parţial sumele ce i-au fost puse în sarcină, dacă dorea să facă dovada bunei credinţe în acest sens”, se arată în dosarul de la Judecătoria Piteşti. 

Magistraţii au considerat că procesul de reeducare şi prevenţie nu a fost finalizat. Iar concluzia instanţei spune tot: „Deţinutul nu a conştientizat consecinţele faptelor sale, nu le asumă, nu a făcut progrese reale pe calea reintegrării sociale din această perspectivă şi nu prezintă garanţii suficiente că punerea sa în libertate nu constituie un pericol pentru societate”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net