Ce se va întâmpla cu pensiile începând de la 1 mai, conform PSD
În urma discuțiilor care au avut loc în Parlamentul României, creșterea alocațiilor și a pensiilor au redevenit un motiv de ceartă. În același timp, Olguța Vasilescu a transmis că PSD va face demersurile necesare pentru a renegocia majorarea pensiilor, dar de data asta alături de oficialitățile de la Comisia Europeană.
Pensiile și alocațiile, motiv de ceartă
”Noi am precizat încă de când am intrat la guvernare, din primele ședințe ale coaliției, faptul că PSD-ul sub nicio formă nu renunță la Legea 127, că dacă se pune această problemă noi nu vom intra la guvernare, s-a acceptat să fie doar câteva modificări, am venit cu varianta de 40% care ar trebuii să se dea de la 1 ianuarie 2022, din păcate însă nu s-a putut face această aplicare până nu se fac niște calcule. Pentru că un domn de la USR, domnul Ghinea, care nu avea nicio legătură cu legea pensiilor, habar nu avea despre nimic, a pus în PNRR, fără niciun fel de dezbatere publică, fără să aflăm vreunul dintre noi, din România, că se urmărește așa ceva, că procentul din PIB nu poate să depășească 9,4%, atenție, cu altă corectare din legea respectivă, cu tot cu pensiile speciale. Media Uniunii este 13%. Nu ne uităm la Grecia care are 18% din PIB, dar ne uităm la Portugalia care are 16% și care are o economie similară cu a noastră.
Iarăși o chestiune important de punctat. Nu se modifică formula de calcul a pensiei. Vreau să știe toți românii că legea pensiilor 127 nu s-a aplicat până acum în România!”, a declarat Olguța Vasilescu în emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3.
Totuși, aceste discuții privind majorarea pensiilor și a alocațiilor vin în contextul în care România este fruntașă în Uniunea Europeană privind rata inflației, conform informațiilor furnizate de către website-ul Trading Economics.
Puteți urmări știrile Click! și pe Google News