Ce sumă incredibilă trebuie să plătească un bărbat din Iași la întreţinere! Nu a mai achitat cheltuielile de ani de zile. „Omul are problemele lui”

21 martie 2024 21:18   Național

Probabil că celor mai mulți dintre noi ni se mai întâmplă să rămânem cu o lună în urmă la plata întreținerii, însă un ieșean a întrecut toate recordurile, într-un mod deloc pozitiv! Acesta are de achitat o sumă uriașă, după ce nu a mai plătit întreținerea vreme de mai mulți ani!

Din păcate, cei mai mulți dintre noi am fost în situația de a mai rămâne cu câte o lună sau două în urmă, la plata întreținerii. Însă, în timp ce cei mai mulți români fac tot posibilul pentru a achita restanțele cât mai rapid cu putință, un ieșean a decis să o ia pe calea total opusă! Potrivit informațiilor de la bzi.ro, acesta nu a mai plătit întreținerea de ani de zile.

Situația deja a ajuns în fața judecătorilor, deoarece asociația de proprietari încearcă de 5 ani de zile să recupereze datoria. Acum, el a ajuns să acumuleze o datorie uriașă de 28.000 de lei, plus penalizări de 30.000 de lei. În total, este vorba de o sumă de 12.000 de euro. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai bizare, bărbatul nici nu mai locuiește la adresa unde are de plătit banii.

Are datorii de 30.000 de lei

„Omul are problemele lui de nu a plătit întreținerea, nici nu mă interesează acum pe mine, vreau doar să recuperez banii pe care îi datorează. Am ajuns în instanță de mai bine de 2 ani, însă datoria este mult mai veche, altă cale nu este, doar că durează ceva timp până se soluționează.

Eu cred că așa se va ajunge, până la urmă, la un final și o să ne recuperăm și suma de 30.000 de lei. Din fericire, nu am avut probleme în cadrul asociației din cauza datoriei lui, însă regula este clară, dacă ai consumat ceva, trebuie să plătești. Nu îl cunosc personal pe dumnealui, nici măcar nu mai stă în apartamentul respectiv, dar asta nici nu este important, trebuie să plătească acum, asta e tot ce contează. Lucrurile sunt complicate și vrem să se termine odată totul”, a explicat președintele asociației de proprietari, Liviu Andronache, conform sursei citate.

Mai multe