Un miros insuportabil a acaparat un oraș întreg! Ce a descoperit Garda de Mediu

Ultima actualizare:

Un întreg oraș din județul Galați a fost cuprins de o problemă gravă! Locuitorii din Valea Orașului s-au plâns, de nenumărate ori, de mirosul insuportabil emis, în ultima perioadă, de fabrica de ulei din zonă. Inspectorii de la Garda de Mediu au efectuat un control pentru a remedia situația.  

image

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, locuitorii din Valea Orașului s-au plâns discomfortul provocat de mirosul care a început să vină de la fabrica de procesare a semințelor oleaginoase, din zonă. Astfel, pentru a afla care este cauza acestei probleme, comisarii de la Garda de Mediu au efectuat un control, în urma căruia a fost aplicată o amendă usturătoare.

„În cadrul controlului, s-a identificat o sursă de disconfort olfactiv la secția de albire a uleiului de la noua rafinărie a companiei, aflată în probe. Chiar dacă instalațiile aflate în funcțiune nu au înregistrat depășiri ale valorilor maxime admise, nu s-a monitorizat disconfortul olfactiv generat de instalațiile noi aflate în probe”, a anunțat, conform sursei citate, Garda de Mediu Galați.

S-a aplicat o amendă usturătoare

În urma controlului, societatea a fost amendată cu suma de 15.000 de lei, iar mai multe măsuri au fost stabilite pentru reglementarea situației. „Ca urmare, societatea a fost sancționată contravențional cu o amendă de 15.000 de lei, conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător”, au mai scris cei de la Garda de Mediu.

Printre măsurile stabilite de către autorități se numără „realizarea lucrărilor de mentenanță pentru echipamentele de depoluare conform unui plan de mentenanță, identificarea unei soluții tehnice pentru reducerea mirosului la sursă și prelevarea de probe de aer pentru determinarea mirosului în timpul efectuării probelor la noua secție de rafinare a uleiului.”

O altă fabrică de ulei mai urmează să fie construită la Galați, în Zona Liberă. Investiția aparține unei companii din Elveția, care urmează să cheltuiască peste 20 de milioane de euro pentru această fabrică. Se estimează că undeva în jur de 200 de oameni vor lucra aici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nepoata Regelui Mihai Eelaz Biarneix născută Elisabeta Maria Colaj Monarhia Salvează România & Eealaz jpg
benzina pompa jpg
vopsea istock jpg
incendiu grecia jpg
Ilie Bolojan conferinta de presa 27 iunie 2025  Foto Inquam Photos Octav Ganea (6) jpg
3d5ba4c2 8722 466d a49b 3eba214b84d8 jpeg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
ospatar jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net