Centura București, închisă în partea de sud. Ce rute pot alege șoferii?
Zona de sud a Centurii Capitalei, cea mai „năpăstuită”, când vine vorba despre modernizarea infrastructurii va fi închisă traficului rutier, începând de miercuri, 4 mai, timp de patru zile.
Partea sudică a Centurii e plină de gropi, denivelări și pare înghețată în timp, având în continuare câte o bandă pe sens. În condițiile în care drumul este foarte tranzitat de TIR-urile care vin dinspre sau se duc spre Vama Giurgiu.
Se lucrează la pasajul Berceni
Intersecțiile cu drumurile de ieșire sau intrare în Capitală sunt la același nivel cu șoseaua de Centură și, având prioritate, generează cozi interminabile. Pentru traficul rutier comercial, aceste ambuteiaje generează costuri și pierderi enorme. Pentru șoferii obișnuiți, care pierd ore bune prin cozi, a devenit o rutină, din păcate.
Citește și: Adio ambuteiajelor din zona orașului Balș? Premierul a anunțat deschiderea primei porţiuni de drum expres
Cu greu, autotitățile au demarat construcțiile unor pasaje, în zona Domnești și Berceni.
Începând din 4 mai, la Pasajul Berceni va începe montajul tablierului metalic aferent finalizării construcției.
Restricții până pe 8 mai
Așadar, în intervalul 04 – 08 mai, între orele 22:00 – 05:00, traficul va fi deviat de pe Centura București, pe sectorul cuprins între intersecția DNCB(Centura Capitalei) cu DN 5 și DNCB cu Șoseaua Olteniței, pe următoarea rută ocolitoare: Șoseaua Giurgiului – Strada Luica – Strada Turnu Măgurele – Str. Gen. Ion Igriceanu – Șoseaua Olteniței, conform Ministerului Transporturilor.
De asemenea, Primăria comunei Jilava a anunțat o serie de rute ocolitoare, pentru locuitorii din zonă, dependenți de traseele oferite de șoseaua de Centură.
Traseul ocolitor pentru cei care merg spre Berceni, prin DN5 - Giurgiului - Luică - Turnu Magurele – Olteniței - DNCB.
Mașinile care transportă gunoi au voie pe Centură
Pentru locuitorii din zona străzii Gării și din Cartierul Gloria, există variantele : DN5 - Ungureni - Gării - Cartier Gloria sau Drumul Bercenarului – Poștalionului - Drum pe lângă Vii - Gării.
Singurele mașini care vor avea acces pe șoseaua de Centură, în zona restricționată, vor fi utilajele operatorilor responsabili de salubrizare, care trebuie să ajungă la groapa de gunoi de pe raza localităților Jilava – Vidra.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro