CFR anunță restricții de viteză pentru trenuri. Cum vor fi afectate călătoriile românilor în perioada următoare
Dacă vă numărați printre românii care urmează să călătorească cu trenul în perioada următoare, din nefericire, avem vești proaste! CFR a anunțat că datorită temperaturilor extreme care au lovit țara noastră în ultimul timp, traficul feroviar urmează să se desfășoare la o viteză redusă. Se pare că aceste măsuri se impun pentru a asigura siguranța pasagerilor. Află mai multe detalii despre acest subiect alături de Click!
Se pare că temperaturile extreme care au pus stăpânire peste țara noastră în ultimul timp fac o nouă victimă. După sănătatea și comfortul nostru, traficul feroviar a căzut, și el, pradă caniculei, iar CFR ia măsuri pentru a asigura siguranța călătorilor. Potrivit informațiilor oferite de către cei de la Digi 24, traficul feroviar urmează să se desfășoare la o viteză redusă. Se pare că această măsură va fi pusă în practică atunci când temperatura din șină va ajunge la 50 de grade Celsius.
Conform sursei, în intervalele orare în care temperatura din aer reușește să atingă 35-37 de grade, personalul specializat verifică constant starea șinelor, iar oriunde este necesar, se fac revizii. În momentele în care temperatura din șină ajunge la valoarea de 50 de grade Celsius, trenurile pot ajunge să meargu cu 20, până la 30 de km/h mai puțin, față de viteza obișnuită a acestora, potrivit celor de la CFR.
Trenurile vor circula la o viteză redusă, din cauza caniculei
Se pare că aceste restricții sunt aplicate de către fiecare companie de infrastructură, iar CFR avertizează constant când, cât și între ce stații, se impune reducerea vitezei trenurilor, fie că este vorba despre cele ce transportă călători, fie cele de marfă.
De asemenea, un sfat extrem de util venit din partea celor de la CFR SA, este adresat călătorilor. Mai precis, aceștia sunt sfătuiți să întrebe la casa de bilete mai multe informații despre mersul trenurilor și care ar fi orele estimate pentru plecare și sosire.