Cine sunt românii care vor primi bani pentru încălzire în această iarnă? Explicațiile importante oferite de Premierul Marcel Ciolacu
Deja am ajuns în partea a doua a lunii septembrie, iar în sezonul rece, de care ne apropiem tot mai rapid, ajutorul de încălzire devine extrem de important pentru pensionarii din România. Iar Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre cine va urma să primească acest ajutor din partea statului.
Până acum, această toamnă a fost dominată de discuțiile provocate de recalcularea pensiilor, care pentru unii români a adus pensii mai mari, în timp ce pentru alții, a venit numai cu stres și dezamăgiri. Însă, o altă întrebare care începe să devină tot mai importantă este ce se va întâmpla cu ajutorul pentru încălzire, mai ales în situațiile pensionarilor ai căror pensii au crescut.
Nu cu mult timp în urmă, potrivit Antena 3 CNN, Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre acest subiect atât de important pentru români. Potrivit acestuia, chiar dacă pensiile le-au crescut, seniorii din țara noastră vor continua să primească ajutorul de încălzire.
Ce se întâmplă cu ajutorul de încălzire
„Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor.
Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioada”, a explicat Premierul Marcel Ciolacu, conform sursei citate.
Câți bani vor primi românii în această iarnă
Astfel, ajutorul pentru încălzire va continua să fie oferit și în iarna 2024 – 2025, iar pentru a obține acești bani, pensionarii trebuie să prezinte ultimul talon de pensie pe care l-au primit înainte de recalcularea din toamnă.
Acești bani sunt acordați în funcție de venitul lunar mediu al familiei, sau a unei persoane singure. Acest ajutor este acordat până la un venit mediu net lunar de 1386 de lei în cazul unei familii, cât și 2053, pentru persoanele singure. Astfel, românii vor putea primi acest ajutor, chiar și după recalcularea pensiilor.