#Coronavirus

Coronavirus pentru 10 martie. Peste 3.500 de cazuri noi și 70 de decese

10 martie 2022 0:00   Național
Ultima actualizare:

Click! îţi prezintă bilanțul pandemiei de coronavirus pentru data de 10 martie 2022. Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, că s-au înregistrat 3.565 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus şi 70 de decese.

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.565 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 611 mai puţin decât în ziua anterioară. 407 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, joi, 10 martie, Ministerul Sănătăţii. 

În Bucureşti s-au înregistrat 975 de cazuri noi, peste 200 de cazuri au fost în judeţele Cluj şi Timiș, iar peste 100 de cazuri în judeţele Braşov, Hunedoara, Iaşi şi Sibiu.  

În intervalul ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 70 decese (37 bărbaţi şi 33 femei), dintre care 10 produse la o dată anterioară intervalului de referinţă.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Din totalul de 70 pacienţi decedaţi, 58 au fost nevaccinaţi şi 12 vaccinaţi.

În secțiile Covid din spitalele din țară numărul de persoane internate este de 4.068, cu 272 mai puţin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 630 de persoane, cu 3 mai puţin decât în ziua anterioară. 

Ce se întâmplă cu persoanele aflate în carantină 

Renunţarea la toate restricţiile impuse de pandemie înseamnă şi renunţarea la măsurile de izolare şi carantinare. Alexandru Rafila a precizat că izolarea rămâne la nivel de măsură de bun simţ, adică persoanele bolnave trebuie să se izoleze, dar autorităţile nu vor mai face controale. 

Pentru cei peste 100.000 de români aflaţi în izolare sau carantină, în data de 9 martie, această decizie a ridicat semne de întrebare. Autorităţile au clarificat rapid şi au explicat că legea nu se aplică retroactiv şi că cei care sunt în izolare sau carantină, trebuie să stea până la finalul perioadei deja stabilite. 

„Toți ne întrebau ce să facă, dacă să mai stea sau nu în case. Îi informăm că legea nu se aplică retroactiv și că trebuie să-și ispășească zilele de carantină, conform informării DSP”, spune Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Acest lucru este valabil şi pentru elevii, studenţii şi profesorii care se aflau în izolare şi care vor putea face cursuri online, în continuare. 

 „Preșcolarii, elevii și personalul din unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă se află în carantină sau izolare vor respecta perioada prevăzută în decizii. Iar clasele/grupele/unitățile de învățământ care la data încetării stării de alertă funcționează în sistem online vor continua să funcționeze în acest sistem până la sfârșitul perioadei impuse”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe