Coronavirus pentru 2 mai. Tot ce trebuie să știm despre noua tulpină SARS-CoV-2
Click! îţi prezintă bilanțul pandemiei de coronavirus pentru data de 2 mai 2022. Potrivit ultimelor informații oferite de autorități, duminică s-au înregistrat 528 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că luni, 2 mai, au fost raportate 528 de cazuri noi de infecții cu noul coronavirus, cu 36 mai multe față de ziua anterioară.
Din totalul de persoane infectate, 65 dintre cazurile noi, din ultimele 24 de ore, sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
De asemenea, de la începutul pandemiei pe teritoriul României și până azi, 2 mai, 65.496 de persoane au decedat în urma infectării cu virusul Sars-Cov-2.
În unitățile sanitare de profil din România, numărul de persoane internate în secțiile de COVID-19 este de 1.242 cu 35 mai multe față de ziua anterioară.
De asemenea, la terapie intensivă sunt internate 191 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienți internați la ATI, 166 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 77 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 8 mai mulți decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.
XE, noua tulpină SARS-CoV-2
Cercetătorii britanici au anunțat că au identificat o nouă tulpină, supranumită Frankestein, pe teritoriul Regatului Unit, identificată sub denumirea XE, informează Euronews. Tulpina este o variantă hibrid a Omicron, fiind o combinație între mutațiile Omicron BA.1 și BA.2.
BA.1 este varianta inițială a Omicron, fiind cea mai contagioasă mutație a SARS-CoV-2, iar BA.2 este varianta identificată în noiembrie 2021 pentru prima oară care s-a răspândit deja în peste 60 de țări. Conform specialiștilor britanici, XE este ”o combinație periculoasă BA.1/BA.2, care include gena S aparținând BA.2”.
Doctorul Simon Clarke, de la Universitatea din Reading a declarat pentru AP, că peste o mie de pacienți din Anglia sunt infectați cu XE, dar că nu poate oferi mai multe informații cu privire la manifestarea mutației în corpul gazdă. OMS a punctat că în prezent la nivel mondial sunt mai multe mutații ale SARS-CoV-2 care sunt monitorizate atent, însă XE prezintă un risc ridicat din cauza contagiozității crescute.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!