Cutremurător! Care au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit Maria, copila de 14 ani înjunghiată de 25 de ori: „Vezi? Ăsta e pentru tine”
În Ajunul Anului Nou, Maria, o copilă de 14 ani a fost ucisă prin 25 de lovituri de cuțit. Înainte de a o omorî, criminalul i-a spus câteva vorbe desprinse din filmele horror. Crima a înfiorat pe toată lumea!
Totul s-a petrecut în Ajunul Anului Nou, în Botoșani, localitatea Trușești. Maria, la numai 14 ani, a avut parte de un sfârșit cumplit după ce a fost înjunghiată de 25 de ori, în plină stradă, de un alt tânăr pe care îl cunoștea din centrul de plasament în care crescuse.
Și-a găsit sfârșitul chiar în Ajunul Anului Nou
În Ajun de Anul Nou, Maria a mers să-și ducă fratele mai mic, de 9 ani, la colindat. Pe drum, s-a întâlnit cu cel care avea să fie omul care îi ia viața. Cei doi crescuseră în același centru de plasament, însă criminalul plecase de acolo, la vârsta majoratului. De atunci și până în ziua crimei, cei doi nu s-au mai intersectat sub nicio formă.
Totul a început, potrivit spuselor localnicilor, în momentul în care criminalul a ieșit dintr-o cârciumă, fix în momentul în care Maria trecea, pe acolo, cu fratele său mai mic. Acesta a abordat-o și i-a spus că vrea să-l colinde, după care i-a dat suma de 50 de lei. După ce i-a dat banii, tânărul a scos un cuțit și a lovit-o de nu mai puțin de 25 de ori pe biata Maria. Potrivit spuselor primarului localității Trușești, tânărul i-a spus, înainte să o lovească: „Dar treceți pe lângă mine fără să mă urați? Au urat. I-a dat 50 de lei, banii s-au găsit lângă fetiță jos. O floare de fetiță. Apoi, el a scos un cuțit și i-a spus: Maria, vezi? Ăsta e pentru tine”.
Oamenii legii au rămas fără replică după ce au auzit cele întâmplate. „Aparent fără un motiv, nici la acest moment mobilul faptei nu a fost stabilit cu certitudine. Inculpatul a dezlănțuit practic un atac asupra acesteia, înjunghiind-o de foarte multe ori, nemaifiind posibilă intervenția celor care se aflau în apropiere“, a declarat Valeriu Chihaia, prim-procuror parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, potrivit adevarul.ro.
După ce a înjunghiat-o pe Maria, agresorul ei a plecat și și-a lăsat victima într-o baltă de sânge. Cei care au văzut cele întâmplate și întreaga scenă desprinsă din filmele horror au sunat de urgență la 112. La fața locului s-a deplasat o ambulanță, iar fetei de 14 ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare. Fără succes, căci Maria era deja în șoc hemoragic și a decedat la scurt timp.
Citește și - Copil de 14 ani din Vaslui, ucis de propriul tată cu satârul de tăiat porcul
După atac, agresorul a fugit lăsându-și victima într-o baltă de sânge. Trecătorii au sunat la 112. Un echipaj de ambulanță a încercat să o resusciteze, dar în zadar. Fata era deja în șoc hemoragic și a decedat.
Toți cei care au cunoscut-o pe Maria spun că era un copil extrem de bun și de cuminte și era foarte grijulie cu fratele său mai mic. „Nu a făcut niciodată probleme. Avea grijă de frățiorul ei mai mic, frate cu care a mers cu uratul. Cel mic suferă, el a fost martor. Trauma lui trebuie depășită. Încercăm să îl ajutăm“, a spus Doina Nacu, director DGASPC Botoșani. În urma faptelor sale, tânărul a fost plasat în arest preventiv și acuzat de omor calificat.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!