De ce se plâng românii, la psiholog. Care este cea mai afectată generație

15 martie 2024 19:11   Național

Tot mai mulți români aleg să apeleze la ajutorul psihologilor, în ultimul timp. Printre problemele de care aceștia se plâng se numără stresul de la locul de muncă, ritmul tot mai rapid al vieții, cât și diversele probleme din viața cotidiană.

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, foarte mulți dintre românii care au nevoie de ajutorul psihologilor sunt născuți între anii 1990 și 2000.

„Putem spune că tinerii născuți în perioada 1990-2000 sunt o generație de sacrificiu. Sunt copii crescuți în democrație, de către părinți care au trăit, o mare parte a vieții, în comunism. Astfel, unii părinți și-au crescut și educat copiii în aceeași manieră în care au fost crescuți chiar ei. Între timp, lumea s-a schimbat, iar tinerii de astăzi trăiesc o viață cu totul diferită.”, a explicat, conform sursei citate, psihologul ieșean Andreea Coman.

Aceasta a mai spus faptul că o mulțime dintre românii care ajung în cabinetul ei sunt acolo din cauza traumelor din copilărie. „Astfel, avem mulți pacienți care au ajuns să fie depresivi, anxioși sau să trăiască cu diverse frici, plantate adânc, încă din copilărie”, a mai spus psihologul.

Motivele pentru care românii ajung la psiholog

De asemenea, experții au mai spus că, de cele mai multe ori, persoanele născute în perioada dintre 1990 și 2000 se confruntă cu diferite dependențe. Aceștia apelează la ajutorul specialiștilor pentru a încerca să scape de vicii.

„Trăim într-un adevărat haos, iar mediul care ne înconjoară poate fi extrem de bulversant pentru cei tineri, neformați. Este greu să distingi binele de rău și astfel poți cădea, foarte ușor, în capcana dependențelor. Vorbim de dependențe de droguri, dependențe de jocuri de noroc, de alcool și chiar de pornografie. Avem pacienți care se confruntă cu astfel de probleme și care, într-un final, au înțeles că nu le pot depăși singuri”, mai precizează psihologul ieșean.

Statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății au arătat că numai 11% dintre români au mers vreodată la un psiholog.

Mai multe