Decizie în cazul educatoarei care a lovit copii de la creșă. Ce au hotărât judecătorii

18 iulie 2023 19:35   Național

Un caz absolut șocant a lăsat întreaga țară fără cuvinte, iar instanța tocmai s-a pronununțat în privința pedepsei. Mai precis, este vorba despre o educatoare ce lucra la o creșă din Pitești, unde a strâns de gât o fetiță, iar apoi a lovit băiețel. Cel mic a căzut în urma loviturii și și-a spart nasul. Sentința pronunțată de către Judecătoria Pitești nu este una definitivă. Află alături de Click! ce au hotărât autoritățile.

Există unele fapte care ne fac să rămânem fără grai, încercând să înțelegem ce fel de persoană ar putea fi în stare de asemenea lucruri șocante. Anul trecut, întreaga noastră țară a rămas șocată atunci când s-a aflat despre educatoarea de la o creșă din Pitești, care a agresat copiii pe care îi avea în grijă. Femeia avea funcția de educator-puericultor, iar pe data de 29 iunie 2022, ea a fost trimisă în judecată pentru faptele ei terifiante, potrivit informațiilor oferite de către cei de la Digi 24.

Mai precis, aceasta a strâns de gât o fetiță, iar apoi a lovit un băiețel. În urma loviturii, cel mic a căzut și și-a spart nasul. Ei bine, după aproape un an petrecut în tribunale, a sosit și momentul sentinței, iar Judecătoria Pitești a condamnat-o pe femeie la 3 ani cu suspendare. Pe lângă această perioadă, ea a primit și o interdicție de a mai lucra cu persoane minore. Faptele pentru care femeia a ajuns în instanță au fost comise pe data de 11 aprilie, anul trecut.

Femeia a primit 3 ani cu suspendare

Practic, instanța a contopit cele 2 pedepse primite de femeie, ea primind 1 an și 9 luni pentru fapta de purtare abuzivă, iar apoi 2 ani și 5 luni, de data aceasta pentru purtare abuzivă în formă continuată. Pedeapsa cu suspendare mai are alături și interdicția de a mai lucra cu persoane minore.

Pe lângă acest lucru, mai trebuie menționat și că fosta educatoare trebuie să presteze muncă în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în următoarele 10 zile.

Mai multe