Două maşini incendiate în stil mafiot într-o parcare din Galaţi. Alte șase autoturisme, distruse

28 martie 2022 13:46   Național

Două autoturisme au ars complet, azi-noapte, într-o parcare din orașul Galați! Din primele indicii, se pare că focul a fost pus intenționat de o mână criminală. Alte șase autoturisme au fost afectate de radiația termică.  

Alarma s-a dat în noaptea de duminică spre luni (27/28 martie), în jurul orei 3.15, când pompierii gălățeni au fost anunțați că ard două autoturisme, pe strada Roșiori din centrul orașului. La faţa locului au fost direcţionate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

În momentul în care salvatorii au ajuns la faţa locului, au constatat că incendiul se manifesta violent la două autoturisme parcate în locuri diferite. Mai mult, cele două mașini, un Mini Cooper și un Hyundai, au același proprietar, fapt ce întărește suspiciunea că ar fi fost pus intenționat focul.

Mașinile au ars în totalitate

Din nefericire, până la sosirea pompierilor, mașinile au ars ca o torță, iar căldura degajată a afectat și alte autoturisme aflate în parcare. Vecinii au auzit două bubuituri la câteva secunde distanță una de cealaltă.  

Incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite, fiind afectate în proporţie de 90, respectiv 100 la sută două autoturisme (Mini Cooper şi Hyundai), care au acelaşi proprietar. Alte patru autoturisme au fost afectate de radiaţia termică”, au anunţat reprezentanţii ISU Galaţi.   

La cât se ridică paguba

În urma cercetărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă acţiunea intenţionată. Poliţia a deschis o anchetă și continuă cercetările în acest caz. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de distrugere.

Valoarea preliminară a prejudiciului cauzat se ridică la aproximativ 50.000 de lei, conform IPJ Galați. 

Pompierii au descoperit lângă cele două mașini urmele unor sticle incendiare, însă, deocamdată, polițiștii nu au un cerc de suspecți. Proprietara celor două mașini este o femeie care administrează un restaurant din centrul Galațiului.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Mai multe