Femeia moartă în explozia de la Crevedia și-a prevestit sfârșitul! Fiul ei, declarații șocante: „Ne spunea că o să moară din cauza buteliilor”

28 august 2023 8:31   Național

Sorin, fiul cuplului care și-a găsit sfârșitul în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia, a mărturisit că mama lui presimțea că se va întâmpla ceva rău. Aceasta spunea că își va găsi sfârșitul din cauza scurgerilor de gaze care aveau mereu loc la stația GPL.

Femeia presimțea că i se va întâmpla ceva rău

Femeia cu arsuri grave suferite în exploziile de la stația GPL din Crevedia a decedat în cursul zilei de duminică, 27 august, la Spitalul Floreasca unde fusese transferată. Victima este soția bărbatului care a murit, sâmbătă, în urma unui atac de cord, potrivit lui Raed Arafat, șeful DSU. 

Potrivit RomâniaTV, Sorin, fiul celor doi soți care au pierit, a făcut dezvăluiri cutremurătoare. Acesta a mărturisit că mama lui presimțea că se va întâmpla ceva rău. Florica spunea că își va găsi sfârșitul din cauza scurgerilor de gaze care aveau mereu loc la stația GPL.

Înainte de incidentul macabru, femeia își tot avertiza copiii și le spunea că sigur va avea loc un eveniment tragic din cauza scurgerilor de gaze de la buteliile din stația GPL. Mai mult, 

 Bărbatul nu a avut puterea să își vadă partenera de viață arsă pe o suprafață enormă din corp și a murit din cauza unui infarct, căzând la pământ chiar lângă soția lui. 

Exploziile de la stația GPL din Crevedia le-au dat viața peste cap multor familii din comună. Unii dintre ei au rămas chiar fără case, căci au fost distruse în urma incendiului devastator, iar alții își plâng acum părinții. 

Explozie stație GPL, în Crevedia 

Ne amintim că doi oameni au murit și 58 au fost grav răniți în urma mai multor explozii care au avut loc, sâmbătă seara, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. 39 de pompieri se numără printre victimele rănite. 10 oameni sunt în stare gravă. Trei mii de locuitori au fost evacuați de pe o rază de 800 de metri. A fost activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul răniților în străinătate, iar primii pacienți au fost deja transferați în Belgia și Italia. Parchetul General a preluat ancheta, iar Raed Arafat a declarat că celula de criză va continua să funcționeze cât va fi nevoie. Din primele cercetări, a reieșit că firma nu mai avea autorizație din 2020.

Mai multe