Încă o lună de libertate pentru Piedone. Sentința în cazul Colectiv, amânată pentru 15 aprilie
Supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv și familiile victimelor mai au de așteptat până pe 15 aprilie sentința definitivă în procesul în care sunt judecați cei găsiți responsabili de producerea incendiului care a luat 65 de vieți. Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni pentru abuz în serviciu, se mai bucură de libertate.
Demarat în 2016, procesul Colectiv nu are nici astăzi un final. În loc să pronunțe sentința finală, Curtea de Apel București a amânat-o încă o dată, pentru 15 aprilie. Magistrații Curții de Apel București au dat vina pe avocați, care ar fi continuat să depună concluzii scrise după data stabilită de instanță. Judecătorii au explicat că mai au nevoie de timp pentru deliberare, întrcât ultimele concluzii au fost depuse în 28 februarie.
Ultimul termen al procesului avut loc în 21 decembrie 2021. Atunci, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.
De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse „orientate spre maximumul prevăzut de lege” şi cu executare pentru toți inculpații din dosar, subliniind că au ars oameni. „Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis anchetatorii.
Condamnările primei instanțe
În primă instanță, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:
- Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
- Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
- Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
- Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
- Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
- George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare;
- Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 - 8 ani de închisoare;
- Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior la Primăria Sectorului 4 - 7 ani;
- Ramona Sandra Moţoc, referent superior la Primăria Sectorului 4 - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015. De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.
Tragedia din 30 octombrie 2015
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în Clubul Colectiv din Capitală, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul “Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului, au apărut primele flăcări din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul s-a extins cu repeziciune. În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. Mai multe victime au fost duse la spitale din străinătate. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în saloane.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!