Ion Vianu, scriitor și medic psihiatru s-a stins din viață. Avea 90 de ani

20 iunie 2024 16:39   Național

Ion Vianu, scriitor și medic psihiatru s-a stins din viață astăzi, pe 20 iunie, la vârsta de 90 de ani. Acesta și-a dat ultima suflare la Morges, în Austria, după cum a anunțat Vlad Alexandrescu, fost ministru al culturii.

Ion Vianu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani, în Austria

Fostul ministru al culturii, Vlad Alexandrescu a făcut anunțul legat de decesul scriitorului, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpress.

„Ion Vianu. 15.04.1934, Bucureşti (România) – 20.06.2024, Morges (Elveţia)”, a scris Vlad Alexandrescu.

Ion Vianu s-a născut pe data de 15 aprilie 1934, în Capitală. A studiat filologia clasică, iar apoi medicina. S-a numărat printre cei mai intelectuali oameni din perioada comunistă, iar în 1977 a părăsit țara, emigrat în Elveția. Ulterior, acesta a devenit una dintre vocile DE LA POSTUL DE RADIO Europa Liberă.

În urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu, Ion Vianu vorbea despre copilăria sa, despre viața de altădată, dar și despre neajunsurile țării.

Ion Vianu a făcut istorie în România, prin operele sale literare

Cât timp a trăit peste hotare, medicul a semnat mai multe articole în „Revista 22”, dar și în „Lettre Internationale”. A fost eseist și a publicat volumul „Stil și Persoană”, în 1975. De asemenea, tot el a fost autorul volumelor „Introducere în psihoterapie”, „Amintiri în dialog. Memorii” și „Paramnezii”. Din ciclul de romane pe care le-a scris fac parte și „Caietele lui Ozis”, dar și „Vasiliu, foi volante”.

Mai mult decât atât, Ion Vianu este unul dintre autorii textelor din volumul „De ce m-am întors în România”, lansat în 2010, în care se regăsesc poveștile unor români cunoscuți, întorși în țară.

Scriitorul și medicul psihiatru a primit Premiul Cartea anului 2010 pentru volumul „Amor intellectualis”, acordat de Revista „România literară”, iar pentru cartea „Investigații mateine. Amintiri” i-a fost oferit Premiul „Romulus Rusan”, în anul 2022.

Mai multe