#Război Ucraina-Rusia

Klaus Iohannis, declarații de ultimă oră despre implicarea României în războiul din Ucraina

24 februarie 2022 11:50   Național
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis a convocat, astăzi, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării la finalul căreia a declarat că românii nu trebuie să se teamă pentru siguranța lor, în contextual în care joi dimineață Rusia a atacat Ucraina. 

„România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina”, a declarat Klaus Iohannis, subliniind că Rusia a ales forța tancurilor în detrimentul vieții oamenilor.

În cadrul ședinței CSAT, președintele româniei a susținut că niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale, pentru că România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile și că niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.

Klaus Iohannis a mai dat asigurări că România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina.

„Rusia este agresorul”

„Astăzi, la eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii și dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc orașele și obiectivele militare ucrainene. Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor în detrimentul vieților cetățenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, și întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil.

România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți omenești.”, a declarat Klaus Iohannis.

„România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile”

„Știu că sunteți îngrijorați de conflictul care are loc nu departe de granițele țării noastre, dar vă asigur: Niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale!

România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile. Statutul de membru NATO și al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.

Vreau să subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina!”, a mai spus președintele României.

Klaus Iohannis a dat asigurări că va lua absolut toate măsurile care se impun, împreună cu Guvernul, Parlamentul României și aliații internaționali, pentru ca „securitatea și siguranța cetățenilor români să nu fie sub nicio formă afectate”.

„Suntem uniți, suntem fără teamă și rămânem neclintiți”

„România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina. Suntem în permanentă legătură cu aliații și partenerii noștri din NATO, din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii pentru a găsi cele mai bune soluții și a oferi asistență umanitară dacă situația o va cere.

În acest context tensionat, se impune fără doar și poate consolidarea consistentă a Flancului Estic. Forța noastră este în primul rând aceasta: suntem uniți, suntem fără teamă și rămânem neclintiți, împreună, în fața unui agresor care amenință, prin acțiunile sale, pacea întregii planete!”, a mai spus președintele Iohannis.  

Puteți urmări știrile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Mai multe