Locul din România unde se va afla cel mai lung tunel feroviar din țară. Aici trenurile vor circula cu o viteză amețitoare

5 martie 2024 19:44   Național
Ultima actualizare:

Se construiește cel mai lung tunel feroviar, din România. Acesta va avea șapte kilometri, iar trenurile vor putea circula cu 160 km/h. Este vorba despre porțiunea de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara. Întregul proiect ar fi trebuit finalizat, în 2024, însă și constructorul este conștient că lucrările nu vor putea să fie finalizate la timp.

Cel mai lung tunel feroviar din țară

Una dintre cele mai dificile operațiuni pentru modernizarea căii ferate dintre Brașov și Sighișoara a început abia acum. Cu ajutorul unui utilaj de forare vor fi săpate două tuneluri duble cu o lungime record de 5 și 7 kilometri.

Anul trecut, a sosit primul utilaj de tip TBM, capabil să sape tuneluri de mari dimensiuni, cu o viteză de 15 metri pe zi. O asemenea mașinărie, numită cârtiță, costă aproape 18 de milioane de euro.

Ce spunea managerul de proiect 

Managerul de proiect spunea, anul trecut, că echipa va lucra 6 zile pe săptămâna, 24 de ore pe zi cu echipe specializate. Pentru tunelul de 7 kilometri va dura 18-19 luni și pentru celălalt tunel mai mic de 5km va dura 14-15 luni. Proiectul vizează construcția primului tunel feroviar din țară, în cadrul modernizării căii ferate dintre Brașov și Sighișoara, cu o viteză de circulație de 160 de km/h.

Lucrările începute în 2020 trebuie terminate anul acesta, însă şantierul a avansat doar cu 20%. Constructorul crede că abia în 2027 va preda lucrarea, iar între timp încearcă să actualizeze valoarea contractului de modernizare a căii ferate Braşov - Sighişoara. 

Cât de încet circulă trenurile între Brașov și Sighișoara 

​Toate trenurile care circulă între Brașov și Sighișoara fac mai mult de trei ore pe cei 128 km, unele fac peste patru ore și apar, zilnic, întârzieri. Sunt mult în urmă vremurile în care traseul era parcurs în sub 100 de minute. 

Sunt opt trenuri pe zi pe sens între cele două orașe, iar pe timpul verii mai este și un tren sezonier către Litoral. Din cauza numeroaselor șantiere și restricții, o parte dintre trenuri acumulează 15-20 de minute întârziere, mai ales între Rupea și Sighișoara.

Mai multe