Medic pe secție COVID: „Atâta suferință și moarte n-am văzut în toată cariera mea!”
Dacă pentru tine acești doi ani de pandemie au însemnat restricții, izolare, vacanțe ratate și mici inconveniente legate de purtarea măștii, pentru medicii din spitalele COVID lucrurile s-au simțit cu totul altfel. Ei au văzut zilnic suferința, boala, moartea în cea mai dură și urâtă formă a lor. Iar dacă autoritățile deja vorbesc acum despre sfârșitul pandemiei și relaxarea măsurilor, pentru personalul medical coșmarul e departe de a se fi sfârșit.
Dr. Petruța Filip are 37 de ani și o experiență de 12 ani la Spitalul Universitar București, specialitatea Medicină Internă. Ultimii doi ani și i-a petrecut printre pacienți COVID, iar experiența a fost una traumatizantă. Povestește, într-un interviu exclusiv pentru Click!, că s-a infectat în primul an, când nu exista încă vaccinul. „Eram obosită și am greșit la dezechipare. Am făcut o formă neurologică severă, i-am îmbolnăvit pe toți din casă, soțul și mama au ajuns la spital, dependenți de oxigen, eu am fost nevoită să rămân acasă cu băiețelul meu, cu toate că și eu eram în stare gravă, cu masca de oxigen pe față. Și acum, după un an și 4 luni, încă am rămas cu sechele (dureri la nivelul dinților, migrene înfiorătoare, scăderea forței musculare în mâini) și sunt dependentă de pastile. Nici combinezon nu mai pot purta pentru că am o reacție vegetativă la cald și leșin. Dar stau și 30 de ore cu masca pe față fără probleme, când sunt în gardă”, își începe povestea dr. Petruța Filip.
„Efectiv ne-am târât în fiecare val”
Toată această perioadă a fost cumplită și încă e. A însemnat o muncă titanică și o luptă intensă, mereu contra cronometru. „Azi am mâncat la 17.00, când am ajuns acasă, apă n-am băut deloc pentru că nici la toaletă nu avem timp să mergem. Cafeaua o pui undeva și uiți de ea, o descoperi seara, rece. Avem mâinile prăjite de la atâta dezinfectant, iar pe față suntem toți cu suferințe dermatologice, de la mască”. Mai spune că pe tot parcursul anului trecut și-a luat doar două săptămâni de concediu. Cum rezistă? „Cu epuizare maximă, ne-am târât efectiv în fiecare val. Toți colegii am făcut sindrom de burnout, unii se tratează. Dar pe lângă munca în sine, vedem și multă suferință care ne afectează. Atâta suferință și moarte nu am văzut în toată cariera mea. De multe ori eram simpli spectatori, alergam la un pacient și se degrada altul, nu știam pe care să ajutăm mai întâi. Da, am fost pusă în situația să aleg pe cine resuscitez prima dată. E groaznic, am pierdut mulți pacienți. Noi suntem obișnuiți cu moartea, dar am ajuns, cel puțin în noiembrie 2021, când vedeam sacii negri pe holuri, să izbucnesc în plâns, îmi doream atunci să plec din spital”.
Aceasta este o medicină în tranșee
Nu a plecat, evident. În continuare luptă pentru viața bolnavilor, chiar și a celor care nu cred în COVID. Ne povestește că inclusiv zilele acestea a avut o discuție cu un pacient care refuză orice tratament. „El a venit pentru că nu poate să mănânce. L-am testat și are COVID, cu afectare pulmonară, dar el nu crede că are nevoie de vreun tratament și de oxigen, spune că e o conspirație a noastră să îl internăm acolo și că primim bani în plus pentru asta”.
Ne vorbește despre cazuri care au marcat-o, de tineri pe care i-a pierdut, în ciuda tuturor eforturilor. Și chiar dacă acum numărul cazurilor e în scădere, situația din spitale e la fel. „Nu există pat liber, cum se eliberează unul, se ocupă în 5 minute. E la fel ca în valul 4, doar că acum timpul de spitalizare e mai mic”. Ce speranțe are? Să revină la „medicina adevărată” când avea timp să discute pe marginea cazurilor, să meargă în vizite la salon, cu tot personalul de pe secție. „Asta, acum, e o medicină în tranșee, care parcă nu se mai termină”, spune medicul.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!