#Coronavirus

Medic din Iași premiat pentru numărul de vaccinări, reținut pentru imunizare "la chiuvetă"

13 ianuarie 2022 13:55   Național
Ultima actualizare:

Caz șocant în județul Iași! Medicul de familie Daniela Bejan a fost reținut pentru 24 de ore. Femeia este avuzată că ar fi vaccinat "la chiuvetă". În trecut, aceasta a fost premiată de prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraș, pentru că a vaccinat anti-Covid-19 în masă 

Medicul de familie Daniela Bejan din comuna Ciohărani s-a trezit cu polițiștii la ușă, miercuri, 12 ianuarie. Aceasta este suspectată că ar fi vaccinat fictiv. A fost reținută timp de 24 de ore, timp în care oamenii legii caută probe împotriva ei.

Medicul ar fi emis certificate de vaccinare false

Pe lângă vaccinarea "la chiuvetă", Daniela Bejan este acuzată că a primit mită pentru a emite certificat de vaccinare false.

"Astăzi, 12 ianuarie 2022, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, efectuează un număr de 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19”, a transmis, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie.  

Cei care au primit certificatele de vaccinare false, în schimbul unor sume de bani, nici măcar nu s-au prezentat la cabinetul medical al medicului.

"Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent, de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare", a adăugat DGA.

În mod ironic, medicul de familie a fost premiat de Marian Grigoraș, prefectul județului Iași, pentru numărul mare de doze de vaccin anti-COVID-19 administrat în doar 6 luni, de la începutul campaniei de imunizare. 

„Eu am primit primele doze de vaccin și, totodată, am început imunizarea în luna iunie 2021. De atunci și până în prezent am reușit să administrez peste 1.200 de doze de vaccin, cu serul Johnson & Johnson. Având în vedere reacțiile adverse ale vaccinului, de care toată lumea se teme, eu le-am recomandat pacienților mei un tratament anticoagulant. Aceștia m-au ascultat și nicio persoană nu s-a simțit rău după vaccin și cred că așa au căpătat încredere în acest vaccin.

Din cele peste 1.200 de doze administrate, nu au fost toate la persoanele din comună. La noi în localitate au fost valuri mari de infectări prin octombrie 2020. Ceilalți, văzând prin ce au trecut vecinii lor și mai ales după ce 10 dintre cei infectați au avut o evoluție nefavorabilă, și-au dat seama că nu e de glumă. În urma acestei situații au înțeles că trebuie să se vaccineze”, a declarat la acea vreme dr. Daniela Bejan pentru bzi.ro.

Mai multe