Ministrul Muncii, veste bună pentru toți românii! Ce se întâmplă cu facturile la energie

20 septembrie 2022 14:32   Național
Ultima actualizare:

Facturile uriașe la energie electrică au început să dea deja bătaie de cap românilor, chiar dacă sezonul rece nici măcar nu a început. Există câteva soluții pe care cetățenii le pot aplica atunci când furnizorul i-a tarifat cu sume mult prea mari. Azi, Ministrul Muncii a anunțat că Guvernul a aprobat un nou plan pentru plafonarea tarifelor la energie electrică. 

Tot mai mulți români s-au plâns că au de achitat facturi colosale la energie electrică, care ating sume astronomice, de 8.000 de lei, sau mai mult. 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că Guvernul a aprobat o prelungire a plafonării şi a compensării preţurilor la energie electrică pentru consumatorii casnici.

Citește și: Marius Manole, factură colosală la energie electrică: «Cred că plătesc pentru Casa Poporului»

"Această coaliţie care susţine Guvernul a luat de la începutul formării coaliţiei măsuri care să vină în sprijinul cetăţenilor şi în special mediului de afaceri, dar mai ales în sprijinul categoriilor de cetăţeni vulnerabili.

Am anunţat acum câteva săptămâni propunerea Partidului Social Democrat care se află deja pe masa dialogului a coaliţiei politică şi anume acele măsuri care vin în sprijinul seniorilor acestei ţări. Majorarea valorii punctului de pensie, dar şi majorarea pensiei minime, dar şi bineînţeles pentru angajaţii din privat, majorarea salariului minim brut garantat în plată.

Nu rata nici: Facturi mai mari pentru români! Scade plafonul până la care prețul energiei va fi compensat

Recent, în coaliţia politică s-a decis şi Guvernul a aprobat o prelungire a plafonării şi compensării preţurilor pentru consumatorii casnici. Trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia preţurilor, dar şi la evoluţia economică, să gândim echilibrat între a sprijini între măsurile cu impact social, dar şi măsurile cu impact economic, astfel încât să avem o spriinire a celor două piloane echilibrată, ca nu cumva, din dorinţa de a face mai bine, să stricăm şi să transformăm, aşa cum se spune în popor, "mai binele în duşman", a spus Marius Budăi, în exclusivitate la Antena 3.

Hai să afli și: Care a fost reacția Enel, la factura de 6.000 de lei a lui Mihai Șora

Cum procedezi dacă ți-a venit o factură prea mare la energie electrică

Dacă considerați că furnizorul de energie electrică v-a trimis o factură care depășește consumul real din locuința dvs., iată ce pași trebuie să urmați. 

1. Trimiteți o notificare scrisă furnizorului în care contestați valoarea facturii.

2. Solicitați furnizorului să vă trimită metrologia contorului, pentru a-l compara cu indexul vechi.

3. Dacă plângerea dvs nu este rezolvată favorabil în 15 zile, vă puteți adresa către ANRE sau către la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).

4. De asemenea, puteți depune o acțiune în instanță pentru facturare eronată. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe