Momente de panică la metrou! Două trenuri s-au ciocnit între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu

27 februarie 2024 20:21   Național

Momente de groază la metrou! Două trenuri s-au tamponat ușor între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu, iar sute de oameni, printre care se numărau și bătrâni, cât și copii, au rămas blocați în tunel. Metrorex deja a comunicat că totul a pornit de la o eroare umană de dirijare.

Incidentul a avut loc chiar în această seară (27 februarie), în stația Timpuri Noi. Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, se pare că unul dintre cele două trenuri implicate în accident ar fi intrat pe linia ocupată de celălalt, lucru ce a dus la o tamponare ușoară. Din fericire, se pare că nu există victime sau pagube materiale în urma acestui incident.

„Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la stația Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul și să dispună măsurile care se impun. Unul dintre dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren, ceea ce a produs cuplarea celor două garnituri. Menționăm că în urma acestui incident nu există victime sau pagube materiale”, au transmis cei de la Metrorex.

Incident grav la metrou

Din fericire, în urma acestui accident nefericit nu au existat victime și nici pagube materiale. Se pare că toți pasagerii au fost deja debarcați în siguranță, iar cei de la Metrorex au reorganizat deja circulația trenurilor. Între cele două stații, Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu, s-a circulat în sistem de pendulă. Din fericire pentru românii care călătoresc cu metroul, circulația deja a revenit la normal.

Pasagerii ce se aflau în cele două trenuri ar fi spus că luminile s-au stins, lucru ce a dus la câteva clipe extrem de tensionate. Fiind vorba despre o oră de vârf în București, sute de oameni se aflau în trenurile implicate în acest accident, care, din fericire, nu s-a soldat cu nicio victimă, ori pierdere materială. Se pare că unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată deja de celălalt, lucru ce a dus la tamponarea celor două.

Mai multe