O groapă misterioasă adâncă de 10 metri a apărut în județul Neamț. Autoritățile au descoperit că degajă clor

22 aprilie 2026 6:52

O descoperire neobișnuită a fost făcută în comuna Dochia, în județul Neamț. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a semnalat prezența unei gropi cu o adâncime de aproximativ zece metri și diametrul de 50 de centimetri, din care se degajă cantități mici de clor.

Groapa are diametrul de 50 de centimetri / foto: ISU Neamț

Un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ a ajuns la fața locului pentru a examina groapa misterioasă. Pompierii au sosit însoțiți de o autospecială complexă pentru intervenție, cât și cu un ofițer CBRN. După ce au fost constatate detaliile sesizate, a fost solicitat sprijinul echipajului specializat CBRN din cadrul ISU Bacău, potrivit informațiilor de la observatornews.ro.

În această dimineaţă, la locul indicat a fost direcţionat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi cu un ofiţer CBRN, care au constatat cele sesizate. Astfel, a fost solicitat sprijinul echipajului specializat CBRN din cadrul ISU Bacău”, a comunicat  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Din groapă se degajă cantități mici de clor

În urma verificărilor efectuate de către specialiști s-a descoperit faptul că din gaura formată se degajă cantități mici de clor. Cea mai apropiată locuință se află la aproximativ 600 de metri distanță, în timp ce Drumul Judeţean DJ 157 este mult mai aproape, la doar 150 de metri.

Autoritățile au explicat că nu există riscul producerii unei explozii iar la fața locului a ajuns și Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu. Specialiștii analizează acum locația, pentru a identifica sursa și pentru a analiza potențialele pericole pentru populație.

Nu există riscul producerii unei explozii

Autoritățile au ajuns la fața locului / foto: ISU Neamț

„Conform evaluării realizate de specialiştii ISU, gazele identificate nu sunt de natură explozibilă. Situaţia este monitorizată în continuare, iar instituţiile competente desfăşoară verificări pentru stabilirea cauzei fenomenului”, a explicat prefectul județului, Adrian Bourceanu.

Accesul în zonă a fost restricționat temporar, după ce groapa a apărut în cursul zilei de luni. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai unor instituții care au rolul gestionării situațiilor de urgență de acest fel.

Mai multe