Păsări găsite spânzurate în copaci, într-o pădure din Botoșani
Descoperire macabră în Botoșani! Un grup de cicliști care făceau un traseu printr-o pădure au văzut mai multe păsări spânzurate în copaci. Au alertat imediat autoritățile, dar până la sosirea polițiștilor acestea dispăruseră. Însă, câteva urme rămase la fața locului i-au determinat pe oamenii legii să deschidă dosar penal pentru uciderea animalelor.
Oamenii din zonă sunt extreme de uimiți și spun că nu au văzut niciodată așa ceva.
„Eram aproape de ieşirea din pădure şi am observat mai întâi corpul unei păsări, apoi altul şi încă altul. În total să fi fost peste zece, erau şi porumbei, am văzut şi o găină, ciori. Toate atârnate de câte o creangă, în mai mulţi copaci pe de o parte şi alta a drumului. Unele legate de gât cu sfori, altele de picioare”, a povestit unul dintre oamenii care au făcut descoperirea, conform Monitorul de Botoșani.
Erau cel puțin zece păsări spânzurate
Cicliștii au chemat la faţa locului un echipaj de la Poliția Animalelor, dar până la sosirea oamenilor legii, toate păsările au dispărut din copaci, deşi erau atârnate la aproximativ cinci metri înălţime deasupra drumului. Cei care au făcut descoperirea spun că este vorba despre cel puțin zece păsări.
Totuși, au rămas ceva urme că acolo chiar s-a întâmplat cele reclamate: pe jos erau câteva sfori şi chiar capul unei păsări ce rămăsese atârnat de o creangă.
Polițiștii au deschis dosar penal
Paznicul exploataţiei forestiere, un bărbat care se ocupă de zeci de ani de pădurea respectivă, a spus că nu a mai văzut așa ceva. Unii se tem ca nu cumva să fie vorba despre vreun ritual neortodox. Alţi săteni pun totul pe seama copiilor prost crescuţi, deşi nu prea ar putea ei ajunge la cinci metri de la pământ, iar alții cred că ar putea fi vorba de capcane pentru păsările prădătoare, care dau târcoale comunei.
Polițiștii vor întocmi un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!