«Pe aici nu se trece!» Podul Grant, care leagă sectoarele 1 şi 6, a intrat în reparaţii. Până când va ține „coșmarul”
Claxoane, vociferări, nervi. Vremurile în care şoferii bucureşteni şi nu numai erau siliţi să piardă ore în trafic din cauza şantierelor s-au întors. Podul Grant, care leagă sectoarele 1 şi 6, a intrat de ieri în reparaţii la calea de rulare pe sensul Crângaşi-Turda. A fost suficient ca să arunce în aer circulaţia într-o mare parte a oraşului.
Reporterii Click! au fost în zonă şi au luat „pulsul” traficului şi al şoferilor. Coşmarul va ţine, potrivit Primăriei Capitalei, până în martie, dacă vremea va fi favorabilă. Dacă nu... Ora 12.50. Am plecat cu maşina din zona Pipera şi până în Crângaşi am făcut 25 de minute.
Pe Podul Grant, pe sensul Turda-Crângaşi se circula ok. Sub pasaj însă, unde erau deviate vehiculele, era însă o coadă de maşini pe care am văzut-o doar la televizor, la graniţa dintre Palestina şi Egipt.
Zeci de maşini se înghesuiau să traverseze zona, linia tramvaiului 44 care circulă pe sub Podul Grant devenise o a treia bandă, maşinile goneau pe ea ca pe o pistă de curse.
Şoferii care până acum circulau pe traseul Crângaşi-Turda au fost sfătuiţi de autorităţi să aleagă două rute alternative: Calea Giuleşti sau Pasajul Basarab. Dacă în schiţele sau studiile din birouri totul arăta perfect, realitatea de pe şosea s-a dovedit cruntă: traversarea zonei se făcea ieri după Legea Junglei, fiind folosite orice căi erau posibile, de la spaţii verzi la trotuare, de la calea de rulare a tramvaiului la celălalt sens de circulaţie.
Peste tot pe ambele părţi ale drumurilor de sub pasaj, în zona Gării de Nord şi pe aleile din Crângaşi, era plin de maşini abandonate de şoferi care pe unde a putut, oamenii stresaţi de cozi şi ambuteiaje urmând să vină să le ia la ieşirea de la serviciu.
„Bă, nu îl lăsaţi să intre în coadă! Proştilor”, ne-a atras atenţia un şofer ieşit trei sferturi din maşină care ţipa cât îl ţinea gura după alţi participanţi la trafic să nu permită unui „şmecher” venit pe şina de tramvai să se bage în faţă. Altul, ca să fie mai convingător, a fugit cale de 3-4 vehicule pentru a se certa cu un alt descurcăreţ.
„În loc să colcăie de muncitori, să fie ca furnicile să termine mai repede sunt doar câţiva oameni care mai mult discută decât muncesc”, se plânge un şofer plictisit că a prins a patra oară un stop de sub Podul Grant.
Pe pasaj, pentru a se putea înlocui şina, tramvaiele de pe linia 41, cea mai lungă a STB, circulă în sistem pendulă, cu semafor şi macaz.
Ne-am convins pe pielea noastră că e cumplită circulaţia în zonă, la întoarcere, din Crângaşi în Pipera drumul luându-ne 90 de minute, de aproape patru ori mai mult decât la dus.
Primăria Capitalei a anunţat că o expertiză făcută în 2017 considera că pasajul e un pericol pentru trafic, dar de atunci şi până în august 2023, construcţia nu a fost reabilitată decât parţial.
Reparaţiile la Podul Grant au fost începute în 2019. Lucrările s-au suspendat în 2020 la 33%, primarul general de atunci, Gabriela Firea, anunţând că nu există suficiente fonduri pentru finalizarea consolidării. La 8 august 2023, actualul primar general Nicuşor Dan a dat startul reluării reparaţiilor.