Prăpăd în weekend, în România! Vremea ne joacă feste, meteorologii avertizează: diferențe de temperaturi colosale!
Vara din acest an continuă să fie una instabilă. Potrivit meteorologilor, vremea se va răci în următoarele ore, astfel că maximele nu vor mai depăși sâmbătă 30 grade Celsius, iar diferențele de temperatură vor fi de peste 15 grade Celsius.
La sfârșitul acestei săptămâni, vom avea parte de ploi torențiale și furtuni în mare parte din țară, dar și o răcorire ușoară a vremii. Dacă astăzi temperaturile vor depăși încă 30 grade Celsius în sudul țării, se pare că, potrivit specialiștilor, vremea va fi sâmbătă mai răcoroasă în majoritatea regiunilor, cu maxime cuprinse între 23 și 29 de grade.
Cum va fi vremea în weekend
„Vineri și sâmbătă instabilitatea va fi accentuată. Deci, avem un cumul de fenomene severe în aceste zile pentru că, pe lângă instabilitatea atmosferică ce se menține accentuată, vorbim și despre temperaturi foarte ridicate, din partea de sud est a teritoriului. Așteptăm o schimbare în aspectul vremii și pe partea de sud-est a țării, instabilitatea s-ar putea să înceapă de mâine seară, deci după aceste temperaturi foarte ridicate. Sigur că schimbarea de masă de aer se va concretiza prin manifestări severe. Pe lângă aversele torențiale, de așteptat intensificări ale vântului, vijelii, căderi de grindină”, a declarat Florinela Georgescu, relatează Adevărul.ro.
Chiar dacă temperaturile vor fi scăzute pentru câteva zile, săptămâna viitoare un nou val de caniculă va lovi România. Meteorologii avertizează că diferențele de temperatură vor fi de 17 grade în decurs de 1-2 zile. Astfel, sâmbătă vom avea diferenţe mari de temperatură - de la 37 grade Celsius joi şi vineri, la 20-21 grade Celsius sâmbătă.
De asemenea, astăzi, 7 iulie, vremea va fi în general instabilă și se va răci, însă pe arii restrânse în regiunile sudice disconfortul termic se va menține ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge pragul critic de 80 de unități.
„Îndeosebi în a doua parte a zilei și în prima parte a nopții vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse și descărcări electrice, în centrul, sudul, estul teritoriului, la munte și local în rest. Aversele vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor fi local de 20-30 l/mp și izolat de peste 40-50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină. Pe alocuri vântul va avea intensificări (rafale de 55-70 km/h) și vor mai fi posibile vijelii, cu o probabilitate mai mare în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 34 grade Celsius, iar cele minime, în general, între 10 și 20 grade Celsius”, anunță ANM.
Valorile termice vor fi în scădere și se vor apropia de cele specifice datei în Capitală. În prima parte a zilei cerul va fi variabil, apoi vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Probabilitatea pentru vijelie și cantități de apă însemnate va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 17 grade Celsius.
Ploi puternice și grindină
Din punct de vedere termic, vremea va fi normală sâmbătă, 8 iulie. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 30 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 grade Celsius, mai scăzute în zonele depresionare. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse și descărcări electrice, ziua, local, în regiunile sudice, estice, la munte și izolat în restul teritoriului, potrivit ANM. Totodată, vor fi cantități de apă însemnate și condiții de grindină pe alocuri.
În Moldova, Dobrogea, Bărăgan, în Carpații Meridionali și de Curbură, vântul va sufla slab și moderat și se vor atinge la rafală viteze în general de 50-60 km/h.
În Capitală, vremea va fi călduroasă. Cerul va avea înnorări în prima parte a zilei când vor mai fi averse și posibil descărcări electrice, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 15 și 17 grade Celsius.