S-a aflat care este cea mai mare pensie din România. Cu banii de pe o singură lună îți iei o Dacia Spring nouă

9 decembrie 2023 16:39   Național

Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, a adus în atenție o realitate importantă privind pensiile din România. Conform declarațiilor sale, aproximativ 1.200.000 de cetățeni trăiesc cu o pensie lunară de 1.125 de lei, valoare considerată minimă.

Această cifră reflectă o realitate dificilă pentru un număr semnificativ de pensionari care se bazează pe această sumă pentru a-și asigura necesitățile de bază.

România, țara contrastelor în ceea ce privește pensiile

Pe de altă parte, în contrast cu aceste pensii modeste, există situații în care unele pensii ating sume considerabile, depășind 90.000 de lei lunar, echivalentul a peste 18.000 de euro.

Ministrul a subliniat că aceste sume mari sunt asociate unor contribuții din sectorul bancar, fapt care indică diferențele semnificative între nivelurile de pensii, evidențiind discrepanțele din sistemul de pensii.

„Este o pensie contributivă, de aproximativ 94.000 de lei, dar este o pensie contributivă, nu e pensie de serviciu. Pe prime locuri, sunt pensii contributive cu valori foarte mari. Tot peste 90.000, tot cu pensii contributive. Sunt ale unor cotizanţi la bugetul de stat din domeniul bancar. Mi se pare absolut corect, dacă s-au constituit, reţinut şi virat contribuţii sociale pentru asta, mi se pare absolut corect.

Românii nu plătesc contribuțiile la stat

...Din păcate, nu vorbim suficient despre cât de important este ca în toată perioada de activitate să fie achitate pentru tine contribuţiile sociale. Din păcate, sunt foarte mulţi români care nu înţeleg cât de important este ca întreaga ta activitate să fie declarată, indiferent de domeniul în care lucrezi.

Având munca declarată, vei avea apoi şi ceea ce meriţi de la statul român”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Aceste afirmații au fost făcute de Simona Bucura Oprescu în cadrul emisiunii "Insider politic", difuzată pe Prima TV, în timpul căreia a fost întrebată câți români primesc pensia minimă de 1.125 de lei lunar.

Răspunsul său a evidențiat amploarea acestui fenomen social, arătând că un număr semnificativ de români se confruntă cu această situație financiară precară în prezent.

În prezent, o Dacia Spring constă în jur de 21400 euro. 

Mai multe