O nouă grevă STB, după concedierea a 200 de angajaţi. Revendicările şoferilor
Angajații din cadrul Societății de Transport București vor organiza joi, 5 mai, o grevă la sediul STB SA, în urma concedierilor ce au fost făcute în luna ianuarie, când 223 de șoferi au rămas fără loc de muncă.
STB, în grevă din nou
Sindicatul din cadrul STB va organiza, joi, un protest chiar la sediul companiei, între orele 13 şi 17. Sindicaliștii vor protesta pentru concedierea a peste 200 de șoferi ca urmare a grevei realizate în luna ianuarie, declarată ilegală chiar în ziua declanșării, notează adevarul.ro. Persoane din cadrul sindicatului susțin că este vorba de un abuz.
În luna ianuarie, peste 700 de angajați din cadrul transportului public din București au protestat în curtea instituției, fiind nemulțumiți de modul în care au loc negocierile pentru condițiile de lucru și salarizare.
Vezi și Negocieri eșuate între sindicaliști și conducere. Marți nu vor circula toate autobuzele
De asemenea, aceștia au spus în cadrul protestului că doresc o creștere salarială de trei ani, deoarece rata inflației se mărise simțitor, încă de la acea dată. Potrivit șoferilor ce au participat la greva de la începutul anului, nu au mai existat creșteri salariale de trei ani.
În cadrul protestului din luna ianuarie, șoferii au mai cerut și demisia directorului Regiei de Transport București, Adrian Criț, deoarece nu au avut parte de un dialog social cu respectivul.
Câți bani a pierdut STB, în urma grevei din ianuarie
Greva din ianuarie a ținut aproximativ cinci zile. În tot timpul acesta, STB a pierdut peste 4,8 milioane de lei prin neefectuarea prestațiilor.
Citește și Greva STB s-a încheiat, războiul între sindicat și conducere continuă. Ce urmează
„Vă rog reluaţi activitatea. Vă rog respectaţi legea. Vă rog respectaţi locuitorii Bucureştiului", a transmis Directorul general al Societății de Transport București, la vremea aceea.
După ce protestul din ianuarie a luat sfârșit, Adrian Criț, directorul Regiei de Transport București, a declarat că vor exista mai multe concedieri pentru greva respectivă şi că există destule cereri de angajare pentru a suplini lipsa de personal ulterioară.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!