Teroare într-o localitate din Vaslui. Mai mulți indivizi au atacat o familie în propria casă

27 aprilie 2022 13:47   Național

O familie din Vaslui a trecut prin clipe groaznice din cauza mai multor indivizi care au intrat peste ea în casă. Un bărbat a fost bătut măr și tăiat cu cuțitul pe față chiar în fața unui copil în vârstă de 3 ani. 

Polițiștii vasluieni sunt în alertă după acest scandal, care nu s-a oprit aici. După ce l-au bătut bine pe tânărul de 26 de ani, în casa lui din localitatea Idrici, indivizii au pornit „victorioși” spre un magazin din sat, cu gândul să sărbătorească. Numai că, aici l-au întâlnit pe fratele victimei, acesta în vârstă de 35 de ani. 

Imediat, bărbații care au terorizat întreaga localitate s-au năpustit și asupra acestuia și l-au luat la bătaie. L-au lovit cu sticlele goale de băutură până l-au lăsat inconștient, potrivit antena3.ro.   

Trei agresiuni într-o singură zi 

L-au scăpat din mâinile agresorilor sătenii, care au reușit să-i alunge pe indivizii bătăuși din zonă. Însă grupul de huligani, de loc din Albești, a mai agresat în drumul lor spre casă și o familie nevoiașă din sat, aceasta fiind cea de-a treia bătaie în decursul a câteva ore. 

Speriați, localnicii au sunat la 112 și au cerut ajutor autorităților. Polițiștii au ajuns imediat la fața locului, dar și medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță care au preluat cele două victime și le-au transportat pentru evaluare și tratament la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. 

Scandalul, pornit din cauza unei datorii 

Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru a stabili identitatea agresorilor, dar și pentru a-i trage la răspundere pentru faptele lor. 

Se pare că la baza întregului scandal ar fi stat o datorie în valoare de câteva sute de lei. Victimele ar fi trebuit să-i dea unui individ din grupul din Albești suma de 300 de lei, pe care o aveau ca datorie față de acesta după ce au cumpărat un cal.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe