Totul despre certificatul Covid. Alexandru Rafila își dă demisia dacă nu e aprobat?

22 decembrie 2021 7:10   Național

Ministrul Sănătății a declarat că ia în calcul să-și dea demisia dacă nu va fi acceptată angajarea răspunderii Guvernului pe certificatul Covid. Alexandru Rafila a precizat că are o răspundere morală și profesională față de cetățenii României.

Dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat că ar putea să-și dea demisia, în cazul în care nu va fi acceptată angajarea răspunderii Guvernului pe certificatul Covid, considerând că aceasta ar fi o soluție onorabilă.

”Pot să fac acest lucru, pentru că am o răspundere profesională şi morală pentru cetăţenii României. Şi dacă se va tergiversa şi repeta exerciţiul de imagine politică din vară, în mod evident, ar fi o soluţie onorabilă”, a declarat Alexandru Rafila într-un interviu pentru Spotnews.ro.

Certificatul Covid ar urma să intre în vigoare în trei săptămâni de la prima creştere a numărului de cazuri.

”Din punctul meu de vedere, procedura aplicabilă este asumarea răspunderii Guvernului. PSD sprijină soluţia, rămâne de văzut dacă şi-o vor asuma partenerii noştri de coaliţie. Dacă vom tergiversa lucrurile, vom ajunge ca certificatul verde să fie aprobat foarte târziu şi efectele lui vor fi minime”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Ce prevede proiectul de lege pentru certificatul Covid

Proiectul de lege privind introducerea certificatului electronic Covid-19 ar urma să fie asumat de către Guvern în cursul acestei săptămâni, susțin surse politice pentru HotNews.ro. Proiectul inițiat de ministrul Sănătății a creat deja tensiuni în coaliție. Se pare că președintele PNL, Florin Cîțu, se opune adoptării acestuia.

În forma finală, proiectul stipulează că angajatorii din sectorul public şi privat au obligaţia de a solicita personalului certificatul electronic Covid-19. De asemenea, certificatul va fi eliberat atât pentru cei vaccinaţi, fie cu doză completă, fie cu cel puţin o doză, dar şi persoanelor care se vor testa cu PCR sau test antigen. Cei care nu vor avea certificatul vor avea contractele de muncă suspendate, fără plata salariului.

"Dacă noi adoptăm, să spunem, până la sfârşitul acestei luni sau în prima săptămână din luna ianuarie acest certificat, atunci o să putem să numărăm săptămânile de creştere corect. Dacă noi însă o să-l adoptăm, să spunem, pe data de 1 februarie, atunci o să mai trebuiască să mai aşteptăm nişte săptămâni să crească numărul de cazuri. Or, nu este în regulă", a afirmat Rafila.

Cum se emite certificatul Covid

Potrivit proiectului de lege, certificatul electronic Covid-19 este generat prin intermediul SII-CDC, în urma verificării informațiilor din platformele „Corona-forms” și „RENV”:

pentru persoanele vaccinate cu cel puțin o doză, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru efectuarea schemei complete de vaccinare;

pentru persoanele vaccinate cu schemă completă de vaccinare, cu valabilitate pe perioada stabilită pentru schema completă de vaccinare;

pentru persoanele infectate cu SARS-COV 2, cu valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“;

pentru persoanele testate cu test antigen rapid înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 48 de ore de la efectuarea testului;

pentru persoanele testate cu test NAAT/PCR, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms“, cu rezultat negativ, cu valabilitate de 72 de ore de la efectuarea testului.

Mai multe