Turiștii iau cu asalt litoralul cu ocazia minivacanței de Sfânta Maria! Cât a ajuns să coste un sejur

12 august 2024 14:17   Național

O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne aflăm pe data de 12 august, iar românii din toata țară așeatpă cu nerăbdare zilele libere pe care le vor avea în perioada următoare! Mai precis, salariații din țara noastră urmează să se bucure de o minivacanță de 4 zile, între 15 și 18 august.

Deja ne mai despart doar câteva zile de mult așteptata minivacanță din această lună. Mai precis, cu ocazia prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, angajații din țara noastră urmează să se bucure de patru zile libere. Acestea vor începe joi, pe data de 15 august, iar ultima va fi duminică, pe 18 august.

Iar în această perioadă, numărul turiștilor de pe litoral ar trebui să crească exponențial! Mai precis, undeva în jur de 140.000 de oameni sunt așteptați la stațiunile de la mare pe parcursul acestei minivacanțe.

Numărul turiștilor de pe litoral va crește simțitor

Chiar de la începutul acestui an a fost stabilit de către autorități faptul că 15 august, zi în care se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, este liberă în sectorul bugetar. Iar ziua de 16 august, vineri, este o zi-punte oferită de guvern, deoarece este urmată de weekend.

Iar hotelierii se așteaptă la un număr de turiști pe litoral, în aceste câteva zile libere. În plus, potrivit adevarul.ro, au fost pregătite pachete speciale, iar prețurile pentru cazare pornesc de la 142 de lei/noapte, pentru o cameră dublă.

Cât costă cazarea pe litoral 

Turiștii care vor ajunge în Mamaia trebuie să știe că pachetul pentru trei nopți de cazare pornește de la 864 de lei/camera, în timp ce la Neptun-Olimp, tot în perioada 15 - 18 august, va trebui să plătim de la 528 de lei. De asemenea, în Jupiter, prețul pentru această perioadă pornește de la 883 de lei, pentru o cameră.

În Venus, turiștii care își doresc să petreacă această minivacanță pe litoral trebuie să știe că prețul este de 750 de lei camera. În plus, la Constanța și Mangalia vor fi organizate manifestări, cu ocazia Zilei Marinei, pe 15 august.

Mai multe