Un nou cutremur în România! Ce magnitudine a avut seismul de duminică

10 martie 2024 11:50   Național

Țara noastră a fost zguduită de un nou cutremur în această dimineață! Seismul a avut loc în județul Vrancea, la ora 10:37.

Potrivit informațiilor de la observatornews.ro, seismul care a zguduit țara noastră în această dimineață a avut loc la o adâncime de 110 kilometri, în județul Vrancea. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a comunicat că magnitudinea cutremurului a fost, din fericire, una destul de mică. Mai precis, acesta a avut o magnitudine de numai 3,4 grade pe scara Richter și s-a produs la ora 10:37, chiar în cursul acestei dimineți.

În privința epicentrului acestui nou seism, se pare că el a avut loc la aproximativ 28 km nord - vest de Focșani, la 77 km sud-est de Bârlad, 77 km nord de Buzău, la 83 km est de Sfântu-Gheorghe, la 82 km sud de Bacău, iar, nu în ultimul rând, la doar 99 km est de orașul Brașov.

Un nou cutremur a zguduit România în această dimineață

Din păcate, acest seism nu este singurul care a avut loc în zona Vrancea în acest an și nu este nici cel mai puternic dintre acestea. Numai de la începutul lunii martie, în această parte a țării au fost detectate nu mai puțin de 11 cutremure, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Din fericire, aceste seisme au avut magnitudini destul de mici, cuprinse între 2,9 și 3,9 grade pe scara Richter. Cel mai mare cutremur din zona Vrancea în acest an a avut loc pe data de 15 ianuarie 2024, la o adâncime de aproximativ 74 de kilometri. Acest seism a avut o magnitudine de 4,3 pe Richter.

Cel mai mare cutremur recent din țara noastră a avut loc chiar anul trecut, în județul Gorj. Acesta a avut o magnitudine de 5,7 pe Richter și a zguduit țara pe data de 14 februarie. Adâncimea acestui seism a fost de numai 6,3 kilometri, fiind resimțit în mai multe locuri din țară.

Mai multe