Un român a ajuns în Grecia cu mașina electrică. A cheltuit mai puțin decât pe taxi!

1 iunie 2022 12:54   Național

Un cetățean român s-a mândrit pe rețelele de socializare cu modul econom în care și-a organizat excursia până în Grecia, alegând să meargă cu mașina electrică. Internautul a povestit că a reușit să dea pe întregul drum mai puțin decât ar fi costat o cursă de taxi în București! Iată cum s-a descurcat!

Citește și: Seychelles, vacanță de zeci de mii de euro! Cât au plătit Delia, Speak, Gina și Smiley pentru luxul de afară

Turistul a împărtășit experiența sa și pe rețelele de socializare, dezvăluind cum a reușit să dea pe un drum întreg către Grecia doar 6 euro (aproape 30 de lei)! Acesta a ales să se deplaseze cu mașina electrică, iar cei care dețin un astfel de autoturism și îi urmează sfaturile pot ajunge din București în Kallithea cu o sumă minimă. 

Citește și: Planuri de vacanță 2022! Lista țărilor din Europa care au ridicat restricțiile de călătorie

Cum a ajuns un român în Grecia cheltuind doar 6 euro pe drum!

Acesta a explicat cât de des a încărcat mașina și de câte opriri a fost nevoie să facă acest lucru. Mai mult decât atât, dacă încărcările nu depășesc un anumit timp, acestea sunt gratis.

 „Bucureşti – Sofia – Kallithea, 800 km. Bucureşti – Sofia, 390 km drum naţional, 8 ore până la cazare cu tot cu încărcări, aici e inclusă şi încărcarea din Sofia, cât am fost să mâncăm, oraş unde ne-am şi cazat peste noapte.

Kaufland Ruse – 20 minute gratis, până la 92% (puteam să o evit nu era necesară ajungeam la Plevna cu plinul din Bucureşti). 

Kaufland Plevna, 45 min gratis. până la 85%. Botevgrad Shell Eldrive, 15 minute până la 65% (5 leva), Kaufland era ocupat (puteam să o evit dacă încărcam 100% în Plevna). Kaufland Sofia, 50 min gratis, până la 97%. 

Ţin să menţionez că încărcările din Ruse şi Botevgrad puteam să nu le fac, ajungeam fără probleme la destinaţii, dar fiind zona muntoasă nu am vrut să risc, am ajuns cu 70-90 km autonomie la fiecare punct de încărcare.”, a scris turistul român pe Facebook.

Turistul a explicat că a mers relativ încet, pe modul Eco

Acesta a explicat însă că a ales să meargă relativ încet, pentru a ţine sub control consumul energiei, optând pentru modul Eco.

Pe lângă fiecare punct de încărcare Kaufland există backup cu staţii rapide Eldrive sau Fines charging, staţii cu plată. A doua zi, Sofia-Kallithea, 400 km regim autostradă, 5 h 45, cu tot cu încărcări. Kaufland Sandanski, 45 min gratis 100%. Leroy Merlin Salonic, 15 min gratis, până la 50%. 

În Peninsula Kassandra, unde sunt cazat, există un Lidl cu staţie rapidă şi încărcare gratuită. Viteză medie 73 km/h, consum mediu 11.1kw.h cu AC pornit în ambele zile.

Foarte important de adăugat! Am mers doar în mod Eco, l-am dezactivat doar când am avut nevoie să depăşesc sau să urc în zona muntoasă. Fără mod Eco consumul este cu totul altul, maşina are un consum decent în mod Eco la drum întins şi viteze până în 90-95km/h. Peste vitezele astea consumul creşte considerabil!”, a explicat el.

Ce păreri au avut internauții

Cât despre costuri, acestea au fost minime, la rândul lor! „Costuri. Vignieta Bulgaria (eu am luat pe un an 97 leva (..) Trei porţiuni de autostradă în Grecia unde se plăteşte: prima după vama Bulgaria/ Grecia de 2 euro. Un euro următoarea şi respectiv 0.30 euro ultima, În total 3.30 euro. În total cost Bucureşti-Kallithea, 6 euro: 3.30 euro autostrada Grecia, 2.5 euro încărcat Eldrive.”, a mai adăugat el.

Internauții au avut reacții împărțite, unele de admirație, altele ironice. Dacă unii s-ar încumeta să încerce, alții au explicat că întregul proces reprezintă prea mare bătaie de cap. „Doar citind tot deranjul m-a luat de cap. Darămite să mă şi agit pe drum...”, a scris cineva.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe