Unde se află arborele de pe vremea lui Ștefan cel Mare. E punctul de atracție al zonei și are 22 de metri înălțime

24 ianuarie 2024 16:40   Național
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai bătrâni stejari din lume se află în comuna Valea Mărului. Primarul localității a făcut cercetări și a aflat că vârsta arborelui e de 552 de ani, fiind „ultimul stejar din Codrii Ştefănieni, din vremea lui Ştefan cel Mare”, după cum informează adevarul.ro.

E punctul de atracție al zonei, iar sătenii îi spun „Stejarul arcaşilor” sau „Moș Stejarul”. Bătrânul copac are o înălțime de 22 de metri, circumferința tulpinii e de 5,5 metri, iar grosimea scoarței de 35 mm. Conform primarului comunei, Florin-Virgil Doca, „acest stejar de pe vremea lui Ștefan cel Mare e un simbol și un reper al localității”. Drept urmare, a început demersurile ca el să fie declarat „monument al naturii, să fie protejat de lege”. Localnicii nu doar că îl protejează, ci vin deseori să se reculeagă lângă bătrânul stejar. Unii vin să facă poze, alții să întindă hore în jurul lui. Din păcate, vremea și-a spus cuvântul astfel că, deși extrem de viguros, bătrânul stejar are nevoie și de câteva îngrijiri speciale. Conform documentelor Primăriei, „de la doi metri înălțime de la sol, tulpina prezintă găuri în  scoarță și lemn, precum și rumeguș specific atacului produs asupra lemnului de către gândacii croitori”.

Mai multe