Vești proaste din partea Wizz Air. Vor fi suspendate unele rute aeriene în perioada ianuarie-martie. Care este motivul
UPDATE: „Wizz Air confirmă că, din cauza inspecțiilor la motoarele Pratt & Whitney planificate pentru lunile următoare, aflate în afara controlului companiei aeriene, aceasta va suspenda temporar unele dintre rutele din rețeaua sa. Dedicată să ofere cea mai bună experiență posibilă, compania aeriană a făcut tot ce îi stă în putință pentru a minimiza perturbările pentru pasageri, implementând modificările de program necesare cu câteva luni înaintea datelor de plecare.
Toți pasagerii afectați care au făcut rezervări direct la compania aeriană sunt informați despre modificări prin e-mail și SMS și li se oferă posibilitatea de a alege cea mai potrivită opțiune dintre cele trei disponibile: schimbarea gratuită a rezervării cu un alt zbor, rambursarea a 120% sub formă de credit WIZZ pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din suma achitată inițial”, au declarat reprezentanții companiei.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Wizz Air, unul dintre cei mai importanți transportatori aerieni din Europa Centrală și de Est, se confruntă cu o serie de probleme tehnice care vor afecta programul de zbor al companiei în perioada ianuarie-martie 2024. Compania a decis să suspende mai multe rute aeriene din cauza defecțiunilor la motoarele Pratt & Whitney, afectând conexiunile din mai multe orașe europene.
Care este motivul pentru care Wizz Air a anulat aceste zboruri
Problemele tehnice și reținerea la sol a aeronavelor Airbus A320neo și A321neo au impus decizia transportatorului maghiar de a ajusta programul său de zbor. Această situație nu este una neașteptată, deoarece încă din toamna anului precedent, industria aviației a fost conștientă de necesitatea reducerilor în programul de zbor al Wizz Air.
Motivul principal al suspendării rutelor este legat de defecțiunile la motoarele Pratt & Whitney, care au condus la reținerea la sol a unui număr semnificativ de aeronave. Această decizie va afecta conexiunile din diverse orașe precum Polonia, Germania, Marea Britanie, Austria, Italia, Ungaria, Belgia și România.
Iată rutele care vor fi suspendate până în martie
Conform informațiilor furnizate de Fly4free.pl, majoritatea rutelor afectate vor fi suspendate în perioada ianuarie-martie 2024. Iată lista conexiunilor care vor fi afectate:
Abu Dhabi – Aqaba
București – Luxemburg
București – Tel Aviv
Budapesta – Dammam
Catania – Abu Dhabi
Catania – Hahn
Catania – Cracovia
Catania – Paris Beauvais
Catania – Sharm el Sheikh
Debrecen – Hurgada
Dortmund – Niš
Dortmund – Varna
Katowice – Aqaba
Katowice – Leeds/Bradford
Cracovia – Lyon
Cracovia – Reykjavik
Cracovia – Stockholm Skavsta
Cracovia-Valencia
Larnaca – Copenhaga
Larnaca – Jeddah
Larnaca – Varna
Londra Luton – Ljubljana
Milano Malpensa – Hurgada
Napoli – Sharm el Sheikh
Skopje – Bologna
Skopje – Luxemburg
Tirana – Comiso
Tirana – Lamezia Terme
Veneția Marco Polo – Amman
Veneția Marco Polo – Riad
Veneția Marco Polo – Sharm el Sheikh
Viena – Dammam
Viena – Sharm el Sheikh
Vilnius – Reykjavik Keflavik
Varșovia – Agadir
Varșovia – Aqaba
Varșovia – Tirana
Jozsef Varadi, directorul executiv al Wizz Air, a declarat că se așteaptă ca între 40 și 50 de avioane din flota companiei să fie permanent blocate din cauza problemelor tehnice, generând astfel necesitatea acestor ajustări temporare în programul de zbor. Pasagerii afectați sunt încurajați să se informeze cu privire la modificările de zbor și să își reorganizeze călătoriile în consecință.