Vilă scoasă la vânzare cu un milion de euro. Costă cât o proprietate la malul mării în Barcelona
Piaţa imobiliară din Cluj-Napoca nu încetează să şocheze! O agenţie din capitala Ardealului a scos la vânzare o vilă situată între blocuri, la periferia oraşului, cu o suprafaţă construită de 279 de metri pătraţi. Preţul? Aproape un milion de euro, sumă cu care se poate cumpăra o vilă cu vedere la mare în Barcelona, scrie adevarul.ro.
Un nou anunţ care evidenţiază anomaliile din zona vânzărilor de locuinţe! „Am plăcerea să vă prezint o proprietate interesantă cu vilă D+P+1E, amplasată pe un teren generos de 2.150 de metri pătraţi pe strada Câmpului din Cluj-Napoca.
O construcţie solidă, bine realizată structural (...) O suprafaţă desfăşurată construită de 351 de metri pătraţi şi suprafaţă utilă de 279 de metri pătraţi” - îşi prezintă oferta o agenţie imobiliară din Cluj.
„Cred că nu mai cunoaşteţi banii”
Care ar fi avantajul major al proprietăţii? „Teren generos, liber de construcţii, de circa 1.000 de metri pătraţi, care permite edificarea unor noi unităţi locative, cu un bun randament investiţional” - se arată în anunţ.
Clădirea existentă poate fi convertită în unitate de învăţământ, unitate de cazare sau clinică, după cum susţine agentul imobiliar care a postat anunţul. Preţul cerut: 990.000 euro!
Clujenii au comentat pe marginea anunţului. Adrian a trimis exemplul unei vile de lux cu patru camere din localitatea Cheshire (Marea Britanie), care are o suprafaţă construită de 534 de metri pătraţi, cu teren de tenis, piscină, înconjurată de un părculeţ, şi care costă 1,6 milioane de lire sterline. „E dublu preţul, dar faceţi o comparaţie, ca să înţelegeţi în ce inepţie generată de agenţii imobiliari trăim”. Şi Adryana a comentat: „Cred ca nu mai cunoaşteţi banii! V-a afectat rău pandemia!”.
Vila cu vedere la mare în Barcelona
Cu o sumă un pic mai mare, 1,15 milioane de euro, se poate cumpăra o vilă în zona „La Salut” din Barcelona, în apropierea Parcului Guell, cu panoramă la mare.
„Vă prezentăm această casă unică şi spectaculoasă, care are o grădină mare şi vederi minunate la mare şi la oraş. Casa este formată din trei etaje. La parter găsim o cameră sau un birou de dimensiuni bune, o bucătărie mare cu acces la grădină, o sufragerie, o toaletă pentru oaspeţi şi un living mare cu un şemineu confortabil şi acces la grădina mare şi însorită”, se menţionează în anunţul de pe idealista.com.
Vila are 362 mp pe trei niveluri, cinci camere, trei băi şi o parcelă liberă de teren de 341 mp şi se află la 10 minute de centrul Barcelonei, nu pe strada Câmpului, la marginea oraşului, într-o zonă unde s-au construit de-a valma blocuri şi case.
„Dacă vărs o sticlă cu apă, fac inundaţie”
O garsonieră cu canapea galbenă, locuinţă de 11 metri pătraţi din Cluj, a devenit celebră anul trecut, ca urmare a sutelor de glume făcute pe reţelele sociale, după ce “cutia de chibrituri” a fost scoasă la închiriere şi, ulterior, la vânzare. Preţul cerut de proprietar: 37.000 de euro!
Anunţurile au stârnit hohote de râs. „Sunt femeie şi am venit să zic ce mică e” - iată unul dintre comentariile amuzante. Larisa Roşu a exclamat: “Dacă vărs o sticlă cu apă, risc să fac inundaţie!”. Utilizatorii reţelei sociale au continuat glumiţele: „Faci curăţenie cu un şerveţel umed” şi “La cât de mică e, se încălzeşte de la laptop”.
Garsoniera a intrat şi în atenţia lui Mircea Bravo, cunoscut vlogger clujean, care a filmat în interior şi i-a transmis proprietarului s-o transforme în muzeu, având în vedere cât de cunoscută a devenit.
Lucrează cât un vienez ca să-şi poată lua o locuinţă
Pentru a cumpăra un apartament cu două camere în Cluj-Napoca trebuie să munceşti tot atât de mult ca pentru o locuinţă la Viena. Capitala Ardealului este oraşul cel mai scump din ţară, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa imobiliară, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR).
Un român e nevoit să muncească 11 ani pentru a-şi cumpăra un apartament cu două camere în Cluj, dacă are venituri medii. Pe locul doi se află Braşov, unde trebuie să munceşti 10 ani pentru un apartament. Prin comparaţie, un vienez are nevoie să muncească 12 ani pentru un apartament în capitala Austriei.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!