Vreme extrem de rece până sâmbătă! Unde se vor înregistra -18 grade C
Vreme neobișnit de rece pentru început de martie! Meteorologii anunță chiar un val de aer polar care lovește țara noastră zilele următoare. Se aşteaptă ger şi ninsori slabe, iar minimele vor coborî până la -18 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei.
Chiar din noaptea aceasta vremea va deveni geroasă în centrul țării și pe alocuri în restul teritoriului, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperaturile maxime se vor încadra între minus 4 şi 6 grade Celsius, iar cele minime, în general, între -13 şi -4 grade Celsius.
Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, pe arii restrânse la munte şi în regiunile extracarpatice şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul, sud-estul, vestul ţării şi pe crestele montane.
Joi, 10 martie
Conform meteorologilor, vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă dimineaţa, dar mai ales noaptea, în centrul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 şi 4 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 şi -4 grade Celsius, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ninsori slabe, pe alocuri la munte şi în sud şi cu totul izolat în restul teritoriului. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, iar temporar şi la intensităţi mai mici şi în celelalte regiuni.
În Capitală, valorile termice vor fi cu mult mai coborâte decât mediile climatologice specifice perioadei. Conform ANM, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de precipitaţii redusă. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade Celsius, iar cea minimă între -8 și - 6 grade Celsius, mai scăzută în zona periferică.
Vineri, 11 martie
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 şi 3 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 şi 4 grade Celsius, uşor mai scăzute în estul Transilvaniei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi doar izolat ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare în jumătatea estică a teritoriului. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni.
În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de minus 7 - minus 6 grade Celsius, posibil mai scăzută în zona periferică.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!