Cât trebuie să stai la soare pentru doza recomandată de vitamina D. Durata de timp necesară

1 mai 2024 20:24   Sănătate

Vitamina D, sau mai exact D3, este o vitamină specifică, deoarece este produsă de organism atunci când pielea este expusă la lumina soarelui. Cu toate acestea, timpul diferă în funcție de mai mulți factori, cum ar fi latitudinea, perioada anului și a zilei, vremea, tenul pielii și utilizarea protecției solare.

Vitamina D este o vitamină liposolubilă care este necesară pentru o stare de sănătate bună. Ea are mai multe funcții importante în organism, inclusiv aceea de a ajuta la absorbția calciului și de a promova funcționarea sănătoasă a sistemului imunitar prin combaterea bacteriilor și a virușilor.

Sistemul nervos are nevoie de vitamina D pentru transmiterea mesajelor între creier și corp, iar mușchii au nevoie de ea pentru a produce energie. De asemenea, reglează și îmbunătățește starea de spirit și are beneficii pentru ten.

Cât trebuie să stai la soare

Pentru o doză eficientă de vitamina D, persoanele cu pielea deschisă la culoare ar trebui să se expună la soare timp de 15-20 de minute pe zi, între orele 10 și 15, în timpul lunilor mai calde (din mai până în septembrie). Persoanele cu pielea mai închisă la culoare ar trebui să stea la soare ceva mai mult, mai aproape de 30 de minute pe zi. Primăvara și toamna, când radiațiile UVB sunt mai slabe, acest timp poate fi chiar mai lung: 30-40 de minute pe zi.

În cazul expunerii prelungite la soare, se recomandă folosirea unei creme de protecție solară pentru a proteja pielea de efectele nocive și cancerigene ale radiațiilor UVB.

Dacă aveți un deficit de vitamina D, aceasta poate fi obținută din alimente sau suplimente. Alimentele care conțin vitamina D3 sunt peștele gras, cum ar fi somonul, macroul, sardinele și heringul. De asemenea, poate fi obținută, într-o oarecare măsură, din gălbenușurile de ou de pui, și organele de vită și de pasăre, în anumite cantități.

În cazul în care expunerea la soare și o alimentație variată sunt problematice, ar trebui să se apeleze la suplimente. Consumul de suplimente de vitamina D depinde de o serie de factori, inclusiv vârsta, sexul, nivelurile de vitamina D din organism, expunerea la soare, dieta și bolile.

De ce este vitamina D importantă

Cel mai frecvent, adulților sănătoși li se recomandă să consume 600-800 UI (unități internaționale) de vitamina D pe zi, deși doze mai mari pot fi necesare persoanelor în vârstă și celor cu boli cronice. Consultați-vă întotdeauna medicul sau nutriționistul înainte de a începe suplimentarea cu vitamina D, mai ales dacă luați diverse medicamente, potrivit observator.ro.

Un studiu recent, publicat în revista Science, sugerează că vitamina D poate juca un rol important în combaterea cancerului. Cercetătorii au descoperit că șoarecii hrăniți cu o dietă bogată în vitamina D aveau o rezistență mai mare la tumori și răspundeau mai bine la tratamentele de imunoterapie.

Studiul a arătat că vitamina D acționează la nivelul intestinului, favorizând creșterea unei bacterii benefice numite Bacteroides fragilis. Această bacterie pare a fi responsabilă de stimularea sistemului imunitar al șoarecilor, făcându-i mai rezistenți la cancer.

În același timp, experții spun că persoanele în vârstă ar trebui să acorde o atenție deosebită acestei vitamine. Deocamdată, cercetătorii nu pot spune dacă un tratament preventiv cu vitamina D poate preveni demența.

Mai multe