Dependența de Internet produce modificări grave în creierul tinerilor! Descoperirile îngrijorătoare făcute de specialiști

5 iunie 2024 5:40   Sănătate

Este un fapt că în ziua de astăzi, fie că ne place sau nu, este aproape imposibil să mai trăim fără acces la Internet. Cu toate acestea, un studiu publicat recent aduce în atenția publicului o situație îngrijorătoare. Creierul tinerilor dependenți de Internet suferă unele modificări chimice, ce pot duce și la alte comportamente de dependență.

Dependența de Internet poate duce la consecințe grave, potrivit unui studiu recent publicat în PLOS Mental Health. Experții au utilizat imagistica RMN pentru a putea examina precis modul în care regiunile creierului interacționează, în cazul persoanelor cu dependență de Internet.

Astfel, cercetătorii au reușit să descopere efecte clare în multe rețele neuronale din creierul persoanelor afectate, cât și o activitate crescută în unele părți ale creierului, chiar și atunci când tinerii se odihneau. Mai mult decât atât, experții au observat că există și o scădere generală a conectivității funcționale în părțile creierului ce sunt implicate în gândirea activă. Mai precis, este vorba despre rețeaua de control a creierului, ce este responsabilă pentru luarea deciziilor și memorie.

Modificările periculoase provocate de dependența de Internet

Experții au observat și faptul că aceste modificări de la nivelul creierului se traduc prin schimbări de comportament în rândul tinerilor, care se confruntă cu tendințe de dependență. De asemenea, au putut fi observate și anumite schimbări comportamentale legate de sănătatea mintală, capacitatea intelectuală și coordonarea fizică.

Experții implicați în acest proiect au revizuit nu mai puțin de 12 studii anterioare, în care au fost implicați 237 de tineri, ce aveau vârste cuprinse între 10 și 19 ani și care erau diagnosticați cu dependență de Internet. Un sondaj efectuat chiar în acest an a arătat că aproape jumătate din adolescenții din Marea Britanie spun că se simt dependenți de rețelele sociale.

„Adolescența este o etapă de dezvoltare crucială, în timpul căreia oamenii trec prin schimbări majore în biologia, cogniția și personalitatea lor”, a explicat autorul principal al acestui studiu, cât și și masterand la Institutul pentru Sănătatea Copilului GOS ICH, Max Chang, potrivit The Guardian.

Mai multe