Slăbit ieftin și sănătos. Ce produse să pui într-un coș care să te coste mai puțin de 100 de lei

30 octombrie 2024 16:20   Sănătate

  O credință puternică din zona nutriției și sănătății alimentare spune că un leu cheltuit pe mâncare nesănătoasă, te va face să cheltui de 10 ori mai mult, mai exact 10 lei, pentru a trata afecțiunile pe care le poți căpăta din cauza faptului că ai consumat acel aliment.

Se crede, de asemenea, total eronat, spun specialiștii, că mâncatul sănătos și slăbitul sănătos sunt scumpe. Realitatea vine, însă, să contrazică acest lucru, iar nutriționistul Wasim Nazer va explica, în continuare, de ce.

Cum slăbim sănătos și cu bani puțini 

„Faptul că ai nevoie de bani mulți ca să mănânci sănătos, curat, și nutritiv este un mit, mit pe care mă străduiesc de ani de zile să-l combat. Există ieftin și bun, dacă acel bun este, de exemplu, gătit acasă. Desigur, în cazul mâncatului sănătos există o particulă ceva mai pretențioasă din punctul de vedere al costurilor și aici este vorba despre timp. Consumăm mai mult timp dacă vrem să mâncăm sănătos și asta pentru că cele mai sigure alegeri alimentare sunt cele pe care ți le prepai tu, însă atunci când vine vorba despre sănătate, nimic nu este prea scump.”, explică Wasim Nazer.

Proporția sigură atunci când vine vorba despre mâncatul sănătos este extrem de simplă: dacă în 80% din timp mânânci sănătos, în 20% poți să te abați de la această regulă. Cum poți să gătești ieftin și sănătos, te întrebi? Specialistul nutriționist îți spune că ai o sumedenie de opțiuni: poți face ciorbe sănătoase, fripturi pline de gust și sărace în elemente care-ți pot face rău, te poți bucura de gustul salatelor pline de vitamine și antioxidanți.

Lista alimentelor ieftine și sănătoase 

16 produse care te costă mai puțin de 100 de lei:

- mălai – 5 lei;

- pâine integrală – 3 lei;

- fasole – 12,50 lei;

- păstârnac – 7,90 lei;

- morcovi – 4 lei – 1 kilogram;

- usturoi – 1,39 lei;

- roșii – 8 lei – 1 kilogram;

- sos de roșii – 5 lei;

- carne de pui – 25 lei;

- iaurt – 3,60 lei;

- chefir – 5 lei;

- semințe – 3,70 lei;

- condimente la pungă – 4 lei;

- pere – 5,5 lei – 500 de grame;

- mere – 5 lei – 1 kilogram- apă – 5 lei.

Mai multe