Vrei să trăiești mai mult? Ține dieta ikariană! Ce nu trebuie să-ți lipsească din farfurie

24 martie 2024 14:56   Sănătate
Ultima actualizare:

Ikaria este o micuță insulă grecească de o frumusețe rară, din Marea Egee. Acest loc este atât de apreciat pe plan internațional, încât se află printre cele cinci „Zone Albastre” desemnate pe glob. Însă, Ikaria mai fascinează și printr-un detaliu cu totul neașteptat: cei 8.000 de locuitori de aici au una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume, iar bolile cronice sunt foarte rare!

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, nu mai puțin de o treime din populația Ikariei reușește să trăiască peste 90 de ani. Iar printre motivele despre care se crede că ar contribui la această speranță de viață ridicată se numără legăturile sociale puternice, somnul frecvent, cât și activitatea fizică zilnică.

În cea mai mare parte, dieta ikariană nu conține foarte multă carne. Locuitorii de aici consumă multe fibre, grăsimi sănătoase, iar în farfuriile locuitorilor de aici vom putea găsi nuci, cereale, cartofi, legume, semințe, cât și ulei de măsline.

De asemenea, carnea roșie nu este consumată decât de câteva ori pe lună, iar brânza, peștele, iaurtul, vinul, cât și carnea de pasăre, sunt consumate în moderație.

Avantajele dietei ikariene

Experții au reușit să demonstreze că acest stil de alimentație poate să fie extrem de benefic pentru starea noastră de sănătate. Mai precis, această dietă poate să scadă riscul de a ne confrunta cu probleme precum bolile cardiovasculare, accidentele cerebrale, diabet, obezitate, hipertensiune, ori chiar și colesterolul ridicat.

Iar în cartea Dianei Kochilas, „The Ikarian Way”, ni se spune că un ingredient anume este extrem de important în bucătăria din această insulă superbă. Mai precis, este vorba despre fasole, care este consumată în Ikaria în diferite moduri. Fie că este vorba despre fasole fava proaspătă, cu lămâie, anghinare, tahini și iaurt, ori despre tocană de fava uscată, fasolea este importantă pentru locuitorii acestei insule.

Diana Kochilas spune că fasolea ajută la creșterea longevității, iar acest lucru este susținut și de către expertul în longevitate de la National Geographic, Dan Buettner.

Mai multe