Sumele uriașe de bani pe care YouTube le plătește pentru producătorii de podcasturi. 200,000 de dolari, prețul de pornire

7 martie 2022 14:51   Tehnologie

YouTube ar putea fi dornic să concureze cu gazde gigantice de podcast precum Amazon, Apple și Spotify, oferind sume uriașe de bani pentru cei ce doresc să investească în acest tip de divertisment.

Sursele Bloomberg arată că YouTube oferă podcasterilor „granturi” pentru a produce videoclipuri, inclusiv versiuni filmate ale emisiunilor lor. Creatorii de emisiuni individuali ar primi chiar și 50.000 de dolari americani în timp ce rețelele de podcast ar primi 200.000 sau 300.000 de dolari americani.

Compania Google, care deține YouTube, a refuzat să comenteze aceste declarații privind sumele de bani ce ar putea ajunge în buzunarele realizatorilor de podcasturi. 

YouTube este deja o casă pentru unele podcasturi, dar nu a urmărit acel conținut episodic la fel de agresiv precum Spotify și alte servicii (de obicei, concentrate mai mult pe partea audio). Au existat, totuși, indicii de schimbări, cum ar fi numirea executivului Kai Chuk să conducă strategia de podcasting. De exemplu, o schimbare importantă a avut loc în Canada, unde YouTube a încetat să mai solicite conturi Premium pentru a reda conținutul audio în fundal, în timp ce faci cu totul altceva cu telefonul tău.

Până la 300.000 de dolari pentru persoanele ce fac podcasturi

O astfel de strategie nu ar fi surprinzătoare. Amazon și Spotify au obținut mai multe oferte majore de podcasturi , în timp ce aplicația Apple Podcasts este încă considerată o casă vitală pentru multe emisiuni. Deși subvențiile YouTube nu ar asigura exclusivități, acestea ar oferi creatorilor mai multe stimulente pentru a face podcasturi disponibile pe platformă, iar fanii acestora să ia în considerare să vizioneze și să asculte și mai mult conținut disponibil pe platforma YouTube.

Compania vizează, probabil, cele mai mari nume din podcasting, dar ar fi interesant dacă ar face vreodată cererile de grant un proces public de înscriere. Așadar, slabe șanse să vedem un realizator de podcast din România bucurându-se de așa o sumă de bani.

Podcasturile video nu sunt, desigur, noi, dar va fi interesant de urmărit cum va apărea acest conținut viitor în aplicațiile YouTube. De exemplu, s-ar putea ca acestea să fie afișate în YouTube Music cu un comutator audio/video.

Google deține deja propria platformă de podcasturi, numită și Google Podcasts, dar nu este la fel de populară ca YouTube, motiv pentru care plănuiește să investească mai multe resurse într-o platformă care deja se bucură de o popularitate imensă.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe