Care a fost pariul verii pentru Cristi Brancu: „Anii de pandemie s-au resimțit”
Cristi Brancu revine la Prima TV de luni, 4 septembrie, cu un nou sezon al emisiunii Exclusiv VIP”.
Ce surprize pregătește prezentatorul TV, cu ce noutăți îi îmbie pe telespectatorii săi fideli și ce spune despre grila de toamnă de la Prima TV, ne-a povestit într-un interviu exclusiv pentru Click! În plus, Tudor începe clasa a VI-a, iar Cristi Brancu își pune mari speranțe în fiul său al cărui viitor sună bine.
Cristi, revii de luni, 4 septembrie, cu noul sezon “Exclusiv VIP”, la Prima TV! Ce noutăți și schimbări aduci în fața telespectatorilor tăi fideli?
Noul sezon “Exclusiv VIP” va găzdui Ringul distracției, acolo unde celebrități, talente nedescoperite și oameni simpli vor avea povești, concursuri, momente artistice senzaționale. Emisiunea pleacă pe un drum care a fost încurajat de succesul edițiilor de pe litoral. Distracția va fi la noi acasă. În plus, anunțăm că vom fi în direct de luni până vineri, de la 16.00 la 18.00!
Celelalte emisiuni au început cu o săptămână mai devreme, au furat startul, cum se zice! De ce nu ați început și voi odată cu ei? Nu ți-e teamă că pierzi anumite exclusivități și momente din viața vedetelor?
E o tradiție în lumea TV să se “fure” startul și sezonul de toamnă să înceapă în august. Noi păstram tradiția și, în prima luni din septembrie, suntem în direct. Apropo de exclusivități, ce e al nostru e pus deoparte. Avem deja “bombe” pregătite!
Dacă ai fi telespectator, de ce te-ai uita la emisiunea ta? Care este “carligul” care ține omul în fața televizorului la “Exclusiv VIP”?
Ceea ce oferim noi în plus față de ceilalți înseamnă spontaneitate, surprize, lucruri imprevizibile, exclusivități oferite cu experiența unică a 32 de ani de media și, atenție, multă sinceritate.
Cum arată grila de toamnă de la Prima TV?
Foarte bine. Am văzut cuplurile de la “Cursa iubirii” și cred că se vor lansa acolo povești senzaționale!
La ce emisiuni obișnuiești să te uiți, de obicei?
Urmăresc tot ce înseamnă actualitate și spectacol TV. La Focus și emisiunea lui Mircea Dinescu, dar și show-urile TV de talente, știrile făcute curat și profesionist și filme bune.
Ce părere ai de faptulcă Teo Trandafir a fost scoasă din grila Kanal D? Crezi că nu și-a mai găsit locul?
Teo are o experiență excepțională în televiziune. Are umor, farmec, știința de a scoate lucruri spectaculoase de la invitați. Teo trebuie să se regăsească pe canalele TV cât de curând.
Cum vă pregătiți de începerea școlii?
Ne-am pregătit de școală din plin în vacanță. Oriunde am călătorit, Tudor a savurat “Doi ani de vacanță”, cartea lui Jules Verne, dar a făcut repetiții la matematică online cu doamna profesoară Florina Baciu, care te face să iubești matematica, un dascăl minunat. Face din matematică o manie! O matemanie! Dintr-un copil căruia nu îi plăcea matematică și o acceptă, a ajuns să îi placă! Anii de pandemie s-au resimțit, dar doamna profesoară Baciu ne-a ajutat să recuperăm! Acesta a fost pariul verii noastre.
În ce clasă trece Tudor acum și ce vă așteaptă de acum încolo?
A trecut în clasa a șasea, pretențiile cresc, și dacă după clasa a cincea, Tudor a ajuns la un colegiu de elită din Cambridge, viitorul sună bine.