Ce spun psihologii după cazul șocant al uciderii lui Mario Berinde de către prieteni? Psiholog Laura Găvan: „Violența nu este cauza, ci simptomul”
Violența în școli capătă proporții alarmante și nu mai poate fi ignorată. Datele oficiale arată că, în anul școlar trecut, aproape două treimi dintre infracțiunile raportate în unitățile de învățământ au implicat acte de violență fizică, de la loviri până la încăierări în grup. Fenomenul indică o degradare serioasă a climatului de siguranță din școli, unde conflictele escaladează tot mai des în agresiuni.
Ce spun psihologii după cazul șocant al uciderii lui Mario Berinde de către prieteni?
Statisticile arată clar că violența fizică reprezintă principala problemă din mediul școlar: peste 65% dintre faptele sesizate au fost cazuri de loviri și agresiuni. Specialiștii atrag atenția că astfel de comportamente nu mai sunt izolate, ci se repetă constant, afectând atât elevii, cât și cadrele didactice. Gravitatea situației este subliniată și de un caz extrem, care a șocat opinia publică. Doi minori, ambii în vârstă de 15 ani, au fost reținuți de polițiști pentru omor calificat și profanare de cadavre. Un al treilea copil, de 13 ani, ar fi fost cel care a relatat primul ce s-a întâmplat, însă nu poate fi tras la răspundere penală din cauza vârstei. De unde pornește acest val de agresivitate în rândul minorilor, ne spune psihologul și psihoterapeutul Laura Găvan.
Click: Laura, de unde pornește agresivitatea aceasta, în ultimul timp extremă, în rândul copiilor?
Tot mai des vedem imagini cu adolescenți agresivi, conflicte filmate în școli sau acte de intimidare devenite virale. Reacția publică este rapidă: condamnare, etichetare, cereri de pedeapsă. Din perspectivă psihologică însă, violența nu este cauza, ci simptomul. Este, de cele mai multe ori, expresia unei suferințe emoționale care nu a găsit alt limbaj.
Copiii învață relațiile în familie. Dacă mediul de acasă este marcat de conflicte, lipsă de afecțiune, control excesiv sau indiferență emoțională, aceste tipare devin „normale”. Un copil care nu este ascultat sau validat învață să se apere prin furie. Neglijența emoțională, chiar și în familii aparent funcționale, creează un gol interior care se poate manifesta prin comportamente agresive.
Școala, deși esențială în formarea copiilor, oferă prea puțin spațiu educației emoționale. Elevii învață formule și date, dar nu sunt învățați cum să gestioneze frustrarea, respingerea sau conflictele. Fără aceste abilități, reacțiile impulsive devin soluții rapide pentru tensiunea interioară.
La acest tablou se adaugă expunerea constantă la violență în mediul online și în jocurile video. Repetarea imaginilor agresive poate reduce sensibilitatea emoțională și poate normaliza ideea că forța înseamnă putere, mai ales în lipsa dialogului cu adulții.
Click: Cum influențează grupurile în care sunt integrați copiii aceste comportamente?
Presiunea grupului joacă și ea un rol major. Mulți adolescenți participă la acte de violență pentru a fi acceptați, pentru statut social sau din frica de excludere. În spatele acestui comportament se află adesea o stimă de sine fragilă și o nevoie profundă de apartenență.
Există și copii care cresc direct expuși la violență, în familie sau comunitate. Pentru ei, agresivitatea devine un mecanism de supraviețuire. Nu este cruzime, ci o reacție de autoprotecție într-o lume percepută ca nesigură.
Deși unele comportamente pot fi asociate cu dificultăți emoționale sau trăsături de empatie scăzută, este important să evităm etichetele rapide. Majoritatea copiilor agresivi nu sunt „periculoși”, ci răniți emoțional și lipsiți de sprijin adecvat.
Click: Care sunt soluțiile?
Soluția nu stă doar în sancțiuni. Violența nu se vindecă prin frică, ci prin prevenție: educație emoțională reală în școli, sprijin psihologic accesibil, părinți mai prezenți emoțional și comunități mai implicate.
În spatele fiecărui copil agresiv există o poveste nespusă. Dacă învățăm să privim dincolo de comportament, putem transforma furia în vindecare și conflictul în oportunitate de creștere.