Confesiunile primei „Războinice” care a părăsit Survivor România: „Consider că m-am oprit la timp pentru sănătatea mea”
Daria Chiper a fost eliminată din Dominicană, după ce a pierdut în jocul dintre ea şi Alexandra Ciomag, cea mai recentă concurentă venită în cadrul competiţiei. Cu ochii în lacrimi, a părăsit Survivor România şi echipa „Războinicilor”. Dar a povestit, în exclusivitate pentru Click!, că nu regretă nimic şi chiar se bucură că a ieşit din cursă înainte să apară probleme de sănătate...
Click!: Cum te simţi să fii prima eliminată din tabăra „Războinicilor”?
Daria Chiper: Nu mă aşteptam o secundă. Mă bucur, totuşi, că am făcut o figură frumoasă în puţinul ăla pe care l-am stat pe insulă. Mi-aş fi dorit să mai stau, pentru că experienţa de la „Survivor” a fost minunată şi unică, dar, în acelaşi timp, starea mea de sănătate a fost mai importantă şi consider că m-am oprit la timp, cât să gust din competiţia aceasta fără a avea de suferit după.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la această experienţă? Ştiu că e prima ta participare într-un astfel de reality-show.
Cu siguranţă a fost o experienţă greu de egalat şi n-aş fi avut parte nicăieri de ce am avut parte acolo. Toată experienţa a fost wow, locaţia, oamenii lângă care am stat, jocurile. Consider că pentru primul meu contact cu o astfel de lume, am ieşit cu capul sus, totodată neregretând nimic.
Cei mai mulţi dintre concurenţi slăbesc mult în astfel de competiţii. Aşa a fost şi la tine?
Da. În cele două săptămâni petrecute acolo am reuşit să dau jos patru kilograme. Ştiu că nu o ţineam în ritmul ăsta mult, că m-aş fi echilibrat la un moment dat, dar cam atât am dat jos acolo. Oricum eu mă îngraş şi slăbesc foarte repede de obicei.
Ce ţi s-a părut cel mai greu?
Zilele în care nu aveam jocuri şi trebuia să stăm pe insulă. Atunci mă năvăleau toate tipurile de sentimente şi de gânduri.
Îi vei purta pică Alexandrei Ciomag?
Ce a făcut Alexandra nu a fost ceva ce n-aş putea uita. Nu ţin pică... Ce a fost, a fost, mergem înainte.
Cu cine ai reuşit să legi prietenii?
Alexandra Porkolab şi Andrei Krişan au fost oamenii cei mai apropiaţi mie acolo şi mă bucur enorm că i-am cunoscut.
Ce ai făcut prima oară după ieşirea din show?
Am mâncat. Nu am avut voie în primele ore, până în difuzare, să comunic sau să intru pe vreo reţea socială, deci mâncarea era a doua mea grijă.
De cine şi de ce ţi-a fost cel mai dor cât erai acolo?
Cel mai dor mi-a fost de ai mei, de cei de acasă. Cu toate că nu sunt o fire ,,lipicioasă” şi nu prea am eu momente siropoase cu ai mei, când m-am trezit pe insulă şi când am dat de greu, nu am putut să-mi iau gândul de la ei. Şi, bineînţeles, mi-a fost foarte dor de „Pisicu Iubitu”, motanul meu cu care am o legătură extrem de strânsă.
«Am avut nevoie de medic în fiecare zi»
Imediat după ieşirea din competiţie, Daria a recunoscut că a suferit din punct de vedere fizic mult mai mult decât se aştepta.
„Am venit la Survivor să-mi depăşesc nişte limite pe care tot eu mi le-am impus. Consider că pe de o parte le-am depăşit, pe de o parte nu. În primele zile m-am simţit bine, pentru că încă aveam puterile cu care plecasem de acasă, dar condiţia mea a fost din ce în ce mai rea apoi. Am avut nevoie de medic în fiecare zi, îi deranjam pe ceilalţi. Survivor mi-a influenţat de mult starea de sănătate. Bineînţeles, cu bună ştiinţă. A fost greu. O parte din mine a vrut acasă”, a declarat ea, pentru PRO TV.
Click! spune
Daria Chiper are numai 21 de ani, este din Bucureşti şi este, de profesie, jucătoare profesionistă de baschet. Aceasta a urmat cursurile Liceului Teoretic „Jean Monnet” din Bucureşti. Are 1,83 metri înălţime şi cântărea 70 de kilograme la intrarea în competiţia de la PRO TV. De asemenea, este pasionată de dans, mai ales de stilul hip-hop, pe care îl practică în cadrul Trouble Academy.