#Exclusiv Click!

Cum arată viața Roxanei Hulpe după ce a devenit mamă: „Mi s-a schimbat viața cu totul”. Ce cadou le face părinților ei, stabiliți la Cluj

10 noiembrie 2024 10:09   Interviurile Click!

De trei ani de zile încoace, viața i s-a schimbat radical Roxanei Hulpe (34 de ani). Prezentatoarei Știrilor PROTV i s-au îndeplinit toate dorințele, s-a căsătorit și a devenit mamă și este foarte fericită și recunoscătoare pentru tot.

Pe 1 iunie a avut parte de o nuntă ca în povești, cu Bogdan Rădulescu, co-fondatorul Untold, iar faptul că o are pe Zora, fetița lor de 1 an și 10 luni, o face să radieze. Roxana Hulpe ne-a mărturisit pentru Click faptul că și-ar dori, la un moment dat, o familie mai numeroasă, dar că acum are totul și abia așteaptă sărbătorile de iarnă pentru a le petrece în sânul familie sale, la Cluj.

Roxana Hulpe este mămică full time, asta face în majoritatea timpului, și este nedespărțită de fiica ei Zora cu care adoră să facă diverse activități împreună. Noi am întâlnit-o în cursul zilei de sâmbătă, ieri, la deschiderea unui loc de joacă din Pipera.

 „M-am mai liniștit”

Roxana, ești în postura de mămică aici, așa te-am întâlnit acum, la locul de joacă. Cum este, cum vă descurcați?

De 1 an și 10 luni sunt în postura de mămică. Asta fac full time!

E prioritatea majoră!

Da! E greu, nu aș putea să mint, dar e foarte frumos. E un pic obositor, după cum vezi. Sunetul ăsta de fundal e obositor, dar e foarte frumos. Suntem foarte bine. M-am acomodat, m-am mai liniștit. Eram foarte panicată, la început, cu copilul.

Zora e foarte cumințică? Te lasă să te odihnești, doarme noaptea?

E cumințică. Nu prea doarme noaptea, dar e foarte cuminte. În momentul ăsta suntem foarte legate una de cealaltă și atunci stăm împreună nonstop.

„Mi s-a schimbat viața cu totul”

Cât de mult s-a schimbat viata ta de când ești mămică și cum te regăsești acum?

Mi s-a schimbat viața cu totul, radical! Nu aș fi zis asta! Înainte, când eram gravidă, spuneam că abia aștept să nasc, să o trimit la Mimi, la mama, și să-mi reiau cumva atribuțiile profesionale, dar lucrurile se schimbă în momentul în care apare un copil, și se schimbă în bine, și noi ne schimbăm în bine. Simt că sunt alt om, cumva, cu aceleași valori, dar cu alte priorități.

Am văzut că în același timp te ocupi și de amenajarea casei din Cluj și ești preocupată de mobilă. Te-ai dus la o anumită fabrică să îți alegi în mod special obiectele de mobilier. Cum vrei să o amenajezi?

Ai mei au început construcția casei lor, cumva, acum 20 de ani, se construiește greu, e costisitor să faci o casă și eu vreau să le ofer în dar mobila casei. Am ales magazinul drag inimii mele, am fost să vizitez și fabrica în care se face mobila pentru că noi prețuim foarte tare treaba asta de făcut lucru manual, cumva și am fost să văd și mobila pentru că ne dorim să  împace pe toată lumea, de la cel mai mic membru al familiei, care va locui acolo, Zora, până la tata, care e cel mai în vârstă. Sunt foarte atentă la ce piese folosim!

 Te-ai refăcut foarte repede după sarcină? Silueta îți permite să mănânci orice, nu?

Eu am plecat în sarcină de la 53 de kilograme și am ajuns la 98, în ziua în care am născut, enorm! Aproape 50 de kilograme, dar eu am făcut foarte mult sport înainte și mușchiul are memorie, așa că  mi-a fost foarte simplu să slăbesc după naștere, dar am avut grijă și la alimentație. Nu a fost ceva ce mi-am impus, s-a întâmplat natural.

Acum mai ai timp să faci sport? Îți lipsește?

Nu! Dar o să mă reapuc.

Stai mai mult în București sau la Cluj?

Locuiesc în București, dar de câte ori am ocazia plec la ai mei, la Gilău, la Cluj.

„Nu știu ce să mai arunc în Univers”

Având în vedere că se apropie Crăciunul, peste o lună și ceva, ce îți dorești pentru Zora. Ce o să-i aducă Moșul, care o să fie cel mai mare cadou pentru ea?

Ce-i aduce Moșul? Cred că îi aduce faptul că suntem toți împreună de Crăciun pentru că  sărbătorim la Cluj, la Gilău, cu toții. Suntem acolo, mama, tata, fratele meu, am un frate mai mare, cu nepoțica mea, Bogdan, soțul meu, și Zora, deci suntem cu toții, și ea asta își dorește cel mai mult. Ea e cea mai fericită dacă suntem cu toții împreună. Și cred că  o să-i mai aducă un iepuraș foarte mare, așa mi-a zis Moșul, că ea e fan Țup.

Pentru tine, ce îți dorești?

Eu am tot! Efectiv am tot! În momentul acesta nu știu ce să mai arunc în Univers pentru că în ultimii 3 ani am primit foarte mult. Foarte multe cadouri de la Dumnezeu! Nu mă așteptam la asta! Mi-am dorit foarte tare să mă căsătoresc în fața lui Dumnezeu, s-a întâmplat, mi-am dorit-o pe Zora, s-a întâmplat, și suntem sănătoși. Asta e important!

Îți dorești o familie mai numeroasă la un moment dat?

Da, eu mai vreau! Vorbiți voi cu soțul meu! (râde)

Mai multe