Laura Cosoi alăptează și la spectacole: „Nu pot s-o înțarc pe cea mică!”
Laura Cosoi arată țiplă după cea de-a treia naștere! Actrița și-a revenit foarte repede la capitolul siluetă și înfățișare, așa că este într-o formă maximă cu trei copiii, care o țin în priză toată ziua. Nu și-a luat nici bonă și o alăptează pe mezina Lara până și la spectacole.
Laura Cosoi a devenit mamă pentru a 3-a oară la vârsta de 40 de ani. Astă vară, pe 23 iunie, frumoasa blondă o aducea lume pe micuța Lara, care a întregit tabloul idilic al familiei. Vedeta are acum trei fetițe superbe, dar recunoaște că viața cu trei copii nu este nici pe departe ușoară, dar este foarte frumoasă.
Laura Cosoi are mari bătăi de cap cu mezina Lara, pe care nu a reușit, încă, să o înțarce. Prin urmare, micuța e dependentă de ea, așa că o cară cu ea peste tot, chiar și la spectacole și la repetiții! Actrița nu a apelat încă la o bonă, dar socrii și mama îi oferă ajutorul lor de fiecare dată. Tăticul Cosmin Curticăpean e și el cât se poate de dedicat, doar are patru fete acasă!
Laura , văd ca ți-ai revenit foarte repede după naștere. Nu ai nici un kilogram în plus?
Așa e, m-am întâlnit cu o prietenă deunăzi care m-a întrebat: dar oare cine îți naște ție copiii? În primul rând că te menții în formă având și copii mari acasă, stând cu ei, alergând după ei, e normal să te solicite.
Dar nu mi-am făcut niciodată probleme în ceea ce privește kilogramele. Motiv pentru care nic inu am atras asta. E normal să ți se schimbe forma corpului, să te îngrași în sarcină, dar cred că trebuie doar să dăm timp corpului să-și revină. Până la urmă, standardele noi ni le impunem, nu ni le impun alții.
Cum e viața cu trei copii? Cum te descurci?
Fetele merg la grădiniță, la creșă. Eu merg la repetiții, am și spectacol, o iau pe Lara cu mine că alăptez. Ea nu a vrut să primească încă biberonul, trebuie să o alăptez în continuare, așa că e dependetă de mine. Dar, mă bucur de toate lucrurile astea care mi se întâmplă acum. Nu aș putea să spun încă cum e viața cu trei copii pentru că Lara este foarte mică, dar, în curând, voi descoperi ce înseamnă trei copii.
Laura Cosoi: „Aș vrea să fiu bunică! Îmi fac deja proiecție!”
Ai bonă, cine te ajută cu fetele?
În momentul ăsta nu am bonă. Dar copii sunt la creșă, la grădiniță, mă mai ajută și socrii, mă ajută și mama, care vine de la Iași. Socrii vin și ei de la Târgu Mureș, mai ales că acum o să fie și o situație mai specială. Cosmin urmează să plece câteva zile din țară. Prin urmare, nu sunt singură, mă descurc, da!
Vei fi soacra cu trei gineri, nu?
Da, dar cine știe?! Eu știu dacă aleg fetele să se mărite?! Dar, Doamne ajută! Aș vrea să fiu bunică, clar! Îmi fac deja proiecție! Mai am ceva, dar îmi doresc să jung și acolo.
Te gândeai vreodată că o să ai trei fete?
Nu! Nu m-am imaginat nici câți copii voi avea, nu mi-am făcut un plan. Dar, avându-l pe Cosmin alături, stau și mă gândesc că nu avea cum să fie viața altfel decât cu mulți copii. El este un bărbat foarte implicat, foarte iubitor și foarte cald. Eu tată absolut ideal pentru copiii mei.
Actrița s-a iubit cu Smiley
Laura Cosoi a avut o relație de lungă durată cu Smiley, care, însă, nu a dus nicăieri. Cei doi s-au despărțit brusc, iar actrița și-a găsit imediat sufletul pereche în persoana omului de afaceri Cosmin Curticăpean.
Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste din anul 2012. Au la activ 10 ani de relație, dintre care 7 de căsătorie. Laura și Cosmin au o familie de vis, cu trei fetițe superbe, Rita, Vera și Lara. Laura nici că putea să-și dorească ceva mai mult decât atât.
.Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!